Arădenii pensionaţi din motive medi­cale şi nu numai vor apela la serviciile de medicină a muncii, dintr-o altă locaţie decât până acum. Două dintre cabinetele de expertiză medicală s-au mutat în clinica Info­Medica, cu care Casa Judeţeană de Pensii a început de curând o colaborare. Pentru că în clinică îşi desfăşoară activitatea două astfel de cabinete, numărul persoa­nelor deservite este de peste 10.000. Noua locaţie răspunde nevoilor persoanelor cu dizabilităţi, iar condiţiile sunt bune. În plus, aici se găsesc toate specializările medi­cale, astfel că, pacienţii nu mai trebuie să facă alte drumuri, la alte unităţi medicale.
Două dintre cabinetele de expertiză medicală, ce funcţionau până acum într-un imobil pe Bulevardul Dragalina s-au mutat în clinica InfoMedica, din Calea Aurel Vlaicu. Clinica a fost inaugurată la începutul acestui an. Până să fie construită, parte din cabinete medicale şi laboratorul de ana­lize au funcţionat în incinta Policlinicii Municipale. În afara poziţiei la care accesul este facil, clinica este spaţioasă, amenajată astfe încât să răspundă necesităţilor persoanelor cu handicap şi dotată cu apa­ratură de ultimă generaţie. „Am reuşit să rezolvăm una dintre cele mai mari pro­bleme şi anume, mutarea cabinetelor de expertiză de pe Dragalina, într-un sediu care dispune de condiţii extrem de bune. Acolo, după cum se ştie con­diţiile nu erau bune, în timp ce aici, spa­ţiul este nou, generos şi oamenii se pot simţi mai bine. Este vorba de cabi­netele doamnelor Monica Bătaie şi Mirela Purlea, fiecăruia fiindu-i arondat un număr de aproximativ 5.000 de persoane“, a susţinut Mihaela Vasil, directorul Casei Judeţene de Pensii Arad.
Serviciile medicale asigurate în clinica InfoMedica sunt complexe, aici regăsindu-se un număr de 18 specializări medicale. Analizele medicale se pot face în relaţie contractuală cu CJAS Arad sau cu plată. Con­ducerea clinicii InfoMedica a susţinut că pensionarii pot beneficia aici de anumite gratuităţi, pentru cazurile în care analizele nu se pot deconta fiind oferite alte facilităţi. Clinica InfoMedica este situată în Calea Aurel Vlaicu la numerele 138 – 140.

Recomandările redacției