Cadavrul găsit pe câmp este al lui Sebastian, băiețelul dispărut în ianuarie

0
556

Trupul neînsuflețit al lui Sebi a fost găsit în data de 3 aprilie. După săptămâni întregi de așteptare, s-a confirmat identitatea acestuia. 

Cadavrul găsit la începutul lunii aprilie, pe un câmp între localităţile arădene Mişca şi Vânători este, într-adevăr, al lui Sebastian Corbei, băiatul de 7 ani care a fost dat dispărut de acasă în luna ianuarie. 

„Analizele ADN arată că trupul găsit la începutul lunii aprilie este al lui Sebastian Corbei. Urmează să primim şi raportul complet. Ancheta este încă în desfăşurare, a declarat pentru procurorul Ciprian Olivian Puf de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş – judeţul Arad. 

Potrivit unor surse din cadrul anchetei, moartea acestuia ar fi intervenit înainte ca poliţiştii să înceapă căutările. Băiatul s-ar fi rătăcit în drum spre casă din cauza ceţii şi ar fi încercat să se adăpostească într-un boschet de pe câmp, însă ar fi decedat din cauza condiţiilor meteorologice. 

Amintim că, Sebastian Ionel Corbei a dispărut pe data de 9 ianuarie, în județul Arad. Zeci de localnici, echipaje de poliție, câini de urmărire, un elicopter cu termoviziune, dar și maşini dotate cu radare de termoviziune s-au mobilizat preț de o lună de zile pentru căutarea copilului, pe o rază de zeci de kilometri de casă străbătuți zilnic.  

Copilul a fost descoperit abia în data de 3 aprilie, într-un tufiș, între localitățile Mișca și Vânători. Pe corpul băiatului dispărut cu câteva luni în urmă și descoperit în aprilie de câinii unui cioban, nu au fost depistate semne de agresiune.   

Din păcate, potrivit autorităților, trupul copilașului a fost găsit într-o stare avansată de descompunere.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.