Românii s-au ales cu un cadou special de Crăciunul creştin, venit cu mult drag din sufletul lui Liviu Dragnea: premierul musulman, Se(R)vil Shhaideh. Sigur că nu este o problemă religia doamnei, noi românii creştin-ortodocşi suntem foarte îngăduitori şi primitori cu alte religii, fie ele chiar necreştine. Cadoul oferit de către domnul Liviu Dragnea a fost unul personal, aşa cum însuşi domnia sa a subliniat, recunoscând că vine din tolba sa, fără a se consulta cu ceilalţi. Nu aş avea nimic împotriva acestei numiri, dacă ar fi fost făcută într-un mod sincer. Numirea consider însă că îi face rău atât numitorului, în persoana lui Dragnea, cât şi a beneficiarei, Sevil Shhaideh, care s-a trezit peste noapte binecuvântată cu ditamai pălăria de premier al României, cu mult prea mare pentru un biet funcţionar al Consiliului Judeţean Constanţa.
Mă îngrijorează însă atitudinea tot mai mesianică a lui Dragnea. Are impresia că dacă partidul său, deci nu el, a fost votat de nici un sfert din populaţia cu drept de vot a României, având în vedere procentul foarte redus de prezenţă la urne, reprezentativitatea fiind destul de frivolă, atunci el este cel care se simte dator să salveze această ţară. Economia, industria, omenirea, religia, cultura, copacii, căsătoriile, copiii, bunicii, nou-născuţii, grâul şi fierul României stau toate acum pe umerii salvatori ai lui Dragnea. El a fost nevoit să facă această numire pentru a salva ţara, viaţa tuturor românilor. Adică trebuia să pună pe cineva „ascultător“, care să nu îi iasă din vorbă. Asta din moment ce el, marele Mesia, a fost oprit din drumul către salvare de o „condamnare nedreaptă şi o lege profund neconstituţională“. Atitudinea lui Dragnea începe să îmi provoace fiori pe coloană. Nu vreau să exagerez, dar cred că avem de-a face aici cu un caz patologic. Am avut noi tirani în fruntea ţării, dar au ajuns la această atitudine după ce au stat câtva timp acolo. Liviu Dragnea nici măcar nu a ajuns şi consideră deja că „avea dreptul legitim să solicite pentru el funcţia de prim-ministru“, iar cea mai importantă calitate a premierului desemnat a fost aceea de a „nu merge acolo pentru a construi un proiect personal“. Deci să nu cumva să îi ştirbească din aura divină, să îndrăznească să facă ceva fără voia şi aprobarea sa. Parcă se repetă la indigo povestea lui Băsescu cu „cadoul“ său Boc. Şi micuţul avea aceleaşi sarcini şi reguli pe care trebuia să le urmeze cu stricteţe: să nu încalce vorba stăpânului său. În rest, să avem parte de Sărbători… creştine fericite şi Crăciunul să aducă la casele tuturor arădenilor fericirea Naşterii Mântuitorului.
