Cadrele medicale arădene au discutat cu medici chinezi despre pandemia de SARS-CoV-2

0
286

Medici arădeni au intrat în legătură cu cadre medicale chineze, din provincia cu care Aradul este înfrățit, pentru discuții pe tema pandemiei de SARS-CoV-2.

În urma bunei colaborări dintre administrațiile Județului Arad respectiv a Regiunii Fujian din Republica Populară Chineză, patru medici șefi de secție, de la Spitalul Provincial Fujian au susținut o video-conferință cu omologii săi din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, pe tema virusului COVID-19, au anunțat reprezentanți ai Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

Așadar, de la spitalul din Arad au participat: dr. Dana Oprea, medic șef Boli Infecțioase Copii, dr. Erika Șimon Repolski, medic șef Recuperare Respiratorie, dr. Cristian Nicolescu, medic șef Anestezie și Terapie Intensivă și dr. Cătălin Hreniuc, medic șef Neurologie.

Colegii noștri din China ne-au împărtășit din experiența lor în ceea ce privește tratamentul pacienților diagnosticați cu Covid-19. Am avut ocazia să adresăm întrebări despre metoda lor de tratament și bineînțeles despre concluziile la care au ajuns până la ora actuală. A fost un gest binevenit din partea lor și le mulțumim pentru interesul și ajutorul acordate”, a precizat dr. Cătălin Hreniuc, medic șef Neurologie și coordonator spital de campanie Expo Arad Internațional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.