După decesul pastorului Ioan Şerban, primul arădean din comunitate diagnosticat cu COVID-19, cadrele medicale de la Spitalul Județean cu care a intrat în contact se tem pentru viața lor, a familiilor și a celor apropiați. Nu numai cei care știu sigur că au intrat în contact cu acesta își fac probleme, ci mulți medici și asistente care, în această perioadă se expun, iar numărul cazurilor de infectați cu COVID-19 este în creștere.

Astfel, personalul medical expus în această perioadă a cerut sprijin la Prefectură și Consiliul Județean, pentru asigurarea cazării în afara domiciliului, în scopul protejării altor oameni, ceea ce practice este o măsură de limitare a extinderii coronavirusului. „Cadrele medicale care au intrat în contact cu persoanele pentru care testul de COVID-19 a fost pozitiv, dar și cu cele pentru care există suspiciuni, pe fondul simptomelor – își fac mari probleme. Se întorc acasă, la familie și îi pot infecta pe cei apropiați și astfel, virusul se transmite mai departe. Mai mulți medici consideră normal ca, pe perioada pandemiei, cu atât mai mult cu cât este nevoie de cadre medicale, să se asigure cazare pentru izolare, pentru carantinare. Cum s-a putut pentru persoanele care au intrat în țară, în punctele de forntieră, plasarea în carantină în unități de cazare hoteliere, așa cred că s-ar cuveni să ne gândim la personalul medical. Mai precis, cred că ar fi o prioritate ca medicii și asistentele care s-au expus să beneficieze de cazare la unități hoteliere din municipiu. De aceea am făcut solicitări la Prefectură și nu numai și în prezent se fac liste în acest sens. Prefectura, Consiliul Județean trebuie să se implice și în acest sens, pentru a stabili care sunt demersurile și desigur, pentru a lua legătura cu cei care conduc unități de cazare. Ba mai mult, unii medici s-au arătat dispuși chiar și să plătească pentru aceste beneficii, numai să nu-i expună pe alții. În prezent se așteaptă rezultate pentru persoane care au fost internate cu simptomatologie de pneumonie. Va fi nevoie de personal medical care să gestioneze această situație de criză“, a susținut medicul internist, Adrian Wiener.

Se fac liste și se caută soluții

Conducerea Consiliului Județean Arad a susținut că deja a dezbătut problema pusă de medici. Desigur deși lucrurile nu sunt simple, protejarea cadrelor medicale este prioritară în opinia președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca. „Am discutat deja această problemă, pentru că avusem semnale din partea unor cadre medicale. Pe fondul situației din ultimile zile, știm că medicii își fac probleme, că le este teamă și îi înțelegem. Tuturor ne este teamă. Astfel, l-am rugat pe directorul medical al Spitalului Judeţean Arad, Mircea Onel, să discute cu cadrele medicale și să se facă o listă a persoanelor doritoare. Suntem dispuși să îi sprijim fără niciun fel de probleme, însă trebuie să vedem unde mai exact am stabili izolarea, întrucât nu orice unitate de cazare se poate preta. Din păcate, după cum se știe există probleme încă cu testarea și desigur, dacă ar depinde de noi, am vrea ca toți să fie testați, ca să fie liniștiți ei și cei apropiați. Sunt dispus să îmi asum riscuri și să asigur resurse pentru protejarea cadrelor medicale, pentru protejarea oamenilor în general. Domnul director Onel strânge solicitările și noi căutăm soluția cea mai bună“, a spus președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

Rămâne de văzut cum se vor rezolva cererile cadrelor medicale și ale personalului auxiliar.

Recomandările redacției