Cadru legal pentru deșeuri avem, mai trebuie „doar” să colectăm și să reciclăm

0
379

Atât pe plan național, dar și local suntem deficitari în ce privește colctarea separată a deșeurilor și reciclarea acestora. Asta mai ales în contextul țintelor europene în materie, de protecția mediului și a conceptului de economie circulară. Astfel la propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Executivul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă privind regimul deşeurilor. „Se instituie regulile necesare, suficiente şi posibile care conduc la o mai mare stabilitate şi eficienţă legislativă, precum şi transpunerea cerinţelor introduse prin Directiva 2018/851/UE”, a informat ministerul. Prin proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind regimul deşeurilor, unul din principalele concepte priveşte utilizarea instrumentelor economice în scopul de a orienta procesul de gestionare a deşeurilor către prevenire, reutilizare, reciclare. Majorarea obiectivelor la 55% reciclare deşeuri municipale în 2025, 60% în 2030 şi 65% în 2035 reflectă viziunea Uniunii Europene de a trece la o economie circulară, iar aceste obiective au rolul de a impulsiona reintroducerea unor materiale în circuitul economic, crearea circularităţii care scade gradul de dependenţă faţă de resursele importate, introducerea de noi oportunităţi economice şi stimularea competitivităţii pe termen lung. Potrivit, news.ro „introducerea unor cerinţe operaţionale minime pentru schemele de răspundere extinsă a producătorilor au rolul de a diminua costurile, de a stimula performanţa şi de a asigura condiţii de concurenţă echitabile, inclusiv pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi pentru întreprinderile din domeniul comerţului electronic, evitându-se obstacolele în calea bunei funcţionări a pieţei interne. Aceste scheme reprezintă o parte esenţială a sistemului de gestionare eficientă a deşeurilor”. Un alt obiectiv îl constituie informarea consumatorilor cu privire la contribuţia lor în prevenirea generării deşeurilor alimentare şi convingerea lor în direcţia modificării comportamentului, prin educaţie şi campanii de sensibilizare. Mai mult, producătorii trebuie să promoveze utilizarea sustenabilă a produselor lor şi să contribuie la gestionarea lor la sfârşitului ciclului de viaţă al acestora. De asemenea, proiectul prevede colectarea separată, care contribuie în mod esenţial la creşterea ratelor de pregătire pentru reutilizare şi reciclare. Mai adăugăm însă, că pe hârtie, totul pare frumos, însă să vedem cum se vor desfășura faptele în realitate. Că vorba aia, anul 2025 nici nu este așa de depărtat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.