Nu cu foarte mult timp în urmă scriam constant despre animalele care circulă fără probleme pe șoselele din Arad. Am avut parte în special de porci și cai pierduți prin cele mai aglomerate zone ale orașului. 

Se pare că tradiția continuă chiar și până în ziua de azi când, în Cartierul Alfa au fost surprinși doi cai ce mergeau în direcția Boul Roșu. Din fericire, aceștia nu păreau speriați de traficul din zonă și nu reacționau într-un fel violent, nici măcar nu păreau deranjați de mașini, semn că poate nu e prima dată când cei doi ajung într-o astfel de situație. 

Singuri pe șosea și fără cineva care să îi caute deocamdată, aceștia au devenit din nou un fel de atracție turistică pentru cei ce trec prin zonă și au ajuns rapid pe paginile de Facebook. 

Cel mai probabil, până când cineva le va simți lipsa și ei se vor întoarce acasă, aceștia își vor continua plimbarea fără să facă prea mare deranj. Cu toate acestea, asemenea lucruri nu ar trebui să se întâmple tocmai într-un oraș precum Aradul și, în cazul în care totuși se întâmplă, proprietarii ar trebui trași urgent la răspundere pentru asta. 

Sursă: Rafael Iuga

Recomandările redacției