Pe lângă moda cumpărării permisului de conducere, a mai apărut încă un lucru care este tot mai des întâlnit la frontieră. Este vorba despre trecerea, sau cel puțin încercarea de a trece, cu actele altei persoane. Din motive necunoscute, oamenii cred că dacă seamănă puțin cu aparținătorii de drept a unor acte, asta înseamnă că pot de asemenea să folosească și ei actele cu pricina. Ei bine, spre dezamăgirea lor, sunt prinși și opriți înainte să reușească să treacă granița.

Ultimele două cazuri de acest gen au avut loc sâmbătă și duminică. Primul, sâmbătă, 21 septembrie 2019, în jurul orei 06.30. Acesta a avut loc la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, unde, un bărbat s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară. El călătorea cu un microbuz marca Iveco, înmatriculat în Germania și, ajuns în dreptul polițiștilor de frontieră, bărbatul a prezentat o carte de identitate, eliberată de autoritățile din România.

Privind documentul, apoi analizând înfățișarea bărbatului, poliţiştii de frontieră au constatat că între persoana prezentă la control şi fotografia din document există diferenţe de fizionomie. Acest lucru a fost suficient cât să se convingă că ceva nu este în regulă, motiv pentru care, acesta a fost dus la sediul instituției pentru cercetări.

După ce i-au fost puse câteva întrebări, polițiștii au stabilit identitatea tânărului. Este vorba despre un bărbat care se numeşte B.I., este cetăţean român și are 24 de ani. Din declarațiile acestuia, el a recurs la o astfel de metodă deoarece nu avea un document de identitate care să îi permită trecerea frontierei. Tânărul a mai declarat că documentul de identitate cu care s-a prezentat la control aparţine unei cunoştinţe şi a plătit 200 de lei pentru el.

Al doilea caz, de acestă dată, o femeie. Duminică, tot la același Punct de Frontieră, o tânără a prezentat în fața polițiștilor o carte de identitate, eliberată de autoritățile din Germania. Ea era pasageră într-un autocar având ca destinaţie o țară din vestul Europei.

Același lucru s-a întâmplat și în cazul ei. Fiind diferențe clare de fizionomie, ea a fost dusă la sediu pentru mai multe cercetări.

În urma cercetărilor, s-a stabilit că aceasta se numeşte O.B., este cetăţean din Republica Ghana, în vârstă de 28 de ani şi a intrat legal în ţară. De asemenea, tânăra a declarat că a obţinut documentul de identitate de la o persoană necunoscută, urmând ca ulterior să plătească 3.000 de euro.

Recomandările redacției