În lumea modernă, cele mai multe obiceiuri și tradiții moștenite nu se mai practică, ele fiind considerate neadecvate, nefolositoare, păgâne sau nesigure. Acestea, pentru un timp au rămas niște povești pentru copii, despre vremurile trecute și generațiile anterioare. Printre schimbările aduse de tendințele secolului XXI, se numără și poveștilor auzite de copii, astfel tradițiile ajungând neimportante. Așa, modul strămoșilor de a celebra sărbătoarea Anului Nou, a rămas o istorie disprețuită sau uitată.
Tradiții vechi de Anul Nou din zona Aradului
1. Se credea, în câteva sate din zona Aradului, că în ziua de Anul Nou se deschide cerul şi Dumnezeu se uită pe pământ, iar cu această ocazie fiecare poate să ceară orice și cu siguranță îl va primi. Nimeni nu doarme toată noaptea deoarece norocul umblă, iar dacă adormi, pe la tine nu trece. Din această dorință nu închideau ușile locuințelor, ca norocul să poată intra.
2. O altă cale de a atrage norocul este atingerea unui mascat. În seara Anului Nou, mai mulţi bărbaţi se îmbracă cu haine zdrenţuite şi prind de haine talange cu care încearcă să alunge spiritele rele. Se spunea că acest obicei aduce noroc pe tot parcursul anului nou, iar cei care nu se conformează, vor avea mare ghinion.
3. Se mai zvonea că efectul de alungare al spiritelor rele îl mai are mersul cu ursul, acest animal simbolizând forța, fertilitatea și protecția. Această tradiție implică niște băieți tineri, dintre ei unul este ,,ursul”, ceilalți reprezintă ,,banda”.
4. O superstiție răspândită de Anul Nou este că nu se mătură în casă, nu se spală rufe și nu se duce gunoiul, lipsa acestor fapte, care au devenit o necesitate în viața de zi cu zi, aduce belșug și risipește singurătatea omului. Iar pentru prosperitate financiară, nu se mănâncă deloc carne de pasăre, de pui, găină, cocoş sau de curcan.
5. Un vechi obicei, auzit mai rar, este confecționarea calendarului cu ceapă. Această tradiție veche era folosită pentru a afla ce vreme urmează să fie pe parcursul noului an. În sate, bătrânii se ocupau cu calendarul de ceapă. Ei puneau 12 foi de ceapă, fiecare reprezentând câte o lună a anului. Pe foi se adăugau aceeași cantitate de sare, apoi calendarul se așeza la fereastră. În ziua următoare, bătrânii aflau dacă anul o să fie unul secetos sau ploios, ghidându-se după cantitatea de apă din foile de ceapă.
Tradiția calendarului de ceapă, deși rară, este încă prezentă în unele familii. Potrivit gospodinelor, acestea au păstrat tradiția vie de la o generație la alta: ,,Când eram mică, sărbătorile de iarnă le petreceam la bunici, unde făceam în fiecare an un calendar de ceapă cu bunica. Eu scriam bilețelele și cântăream sarea, iar ea pregătea foile de ceapă. Bunica mea nu mai este, însă tradițiile iubite de ea sunt duse mai departe de mine și de fetele mele.” – Maria Popa
Deși mulți nu își pot închipui cum se lăsau ghidați niște săteni de aceste informații ,,neoficiale”, cei care au încercat, au experimentat rezultate corecte: ,,La noi în sat tradițiile erau sfânte, mie nu-mi plăceau, mi se păreau prostești. Respectam tradiția calendarului de ceapă din obligație, însă mereu mă miram că rezultatele erau conform realității.” – Eliza Stoica
