polo2Poloiştii arădeni au reuşit o calificare dramatică în finala pentru locul 5, din cadrul Superligii Naţionale. Învinşi în primul joc al semifinalei play-out de Rapid, scor 13-11 după penalti-uri, elevii lui Cristian Cosma aveau nevoie de două victorii la Arad, pentru a întoarce soarta calificării. Prima dintre ele a venit sâmbătă, victorie cu 9-7 (2-2, 3-1, 2-2, 2-2). După un debut echilibrat, arădenii s-au desprins în repriza a doua, conducând cu 5-3 la pauză, avans păstrat până la final. Grama si Kovacs şi-au trecut în cont câte trei goluri, în timp ce Vancsik, Băltean şi Gergelyfi au marcat şi ei câte o dată. Pentru AMEFA au mai evoluat: Hodăgeu, Furj, Fericean, Huber, Laza, Szabadai, Fînaţă şi Secheli.
Arbitrii au avut misiunea grea
În „decisivul” (s-a jucat după sistemul „cel mai bun din 3 meciuri”) de duminică dimineaţă de la bazinul „Delfinul”, Cristi Cosma nu a mai putut conta pe Vancsik, suspendat în urma meciului de sâmbătă, astfel că misiunea arădenilor se anunţa dificilă. În faţa a aproximativ 100 de spectatori, AMEFA şi Rapid au oferit un frumos spectacol, presărat cu un dramatism greu de suportat de pe margine. Pe fondul unui arbitraj contestat de banca arădeană, primele două reprize au fost echilibrate, astfel că la pauză tabela arăta 3-3. Bucureştenii au intrat mai montaţi în apă după odihnă, câştigând actul trei cu 3-1 şi având un avantaj important înaintea ultimei reprize, scor 4-6.
Final dramatic, cu reveniri spectaculoase
Gazdele s-au trezit însă la timp şi în doar trei minute au întors incredibil soarta calificării, marcând patru goluri la rând, fără să primească niciunul! La 8-6 a venit rândul rapidiştilor să replice, ei reuşind golul egalizator când mai erau doar 20 de secunde până la final, scor 8-8 (1-1, 2-2, 1-3, 4-2), astfel că echipa care mergea în finala pentru locul 5 urma să se decidă în urma loviturilor de departajare. S-a repetat scenariul din primul meci, disputat în Capitală, în care Rapid a egalat atunci în ultima secundă a timpului regulamentar.
Aradul luptă pentru locul 5 cu Crişul Oradea
Numai că AMEFA s-a revanşat de această dată la penalty-uri, unde Băltean, Huber, Gergelyfi şi Furj au marcat, singurul care a ratat fiind Laza. Hodăgeu a apărat un penalty, iar un rapidist a zguduit bara, pentru o calificare dramatică a Aradului, scor 12-10 după penaltyiuri şi 2-1 la general, în finala play-out. În timpul regulamentar, pentru AMEFA au punctat Laza 3, Gergelyfi 2, Furj, Szabadai şi Băltean. Formaţia pregătită de Cristian Cosma va da piept în finala pentru locul 5 cu Crişul Oradea, care a trecut cu 2-0 la general în cealaltă semifinală play-out de Poli Cluj. Se va juca după sistemul „cel mai bun din 5 meciuri”, cu primele două partide programate la Oradea, pe 15 şi 16 aprilie.

Recomandările redacției