Fanii UTA-ei răsuflă ușurați: echipa favorită nu s-a mai făcut de râs în Cupa României (cel puțin nu prin prisma rezultatului) și s-a calificat în grupele competiției. Dincolo de asta însă, sentimentele care te pot încerca după un asemenea meci nu pot fi în niciun caz de satisfacție sau mulțumire, ci dimpotrivă.

În primele 20 de minute chiar am crezut că utiștii au învățat ceva din experiențele trecute, că au înțeles finalmente mesajul suporterilor în ceea ce privește minimul care se așteaptă de la purtătorul acelui tricou. Băieții lui Poenaru au încercat să își valorifice tehnica superioară prin pase cu progresie și o atitudine combativă. Luați tare și afectați și de tracul inerent unui asemenea meci, gazdele au capitulat după 10 minute de joc când o combinație de „antrenament“ între Ubbink și Șteau a deblocat tabela. Ne așteptam ca de aici încolo UTA să își ușureze misiunea și să tranșeze calificarea până la pauză iar apoi în partea a doua să își conserve forțele pentru partida de duminică de la Constanța.

Jucătorii însă au avut alt plan. Treptat, de la jumătatea reprizei au oprit motoarele, au încetat să mai alerge cât și cum trebuia, ritmul paselor a scăzut și odată cu el și efortul de a găsi execuții ceva mai apropiate de așteptările pe care le poți avea de la o echipă de prim eșalon. Mai mult, această atitudine superficială a cauzat și lipsă de concentrare pe faza defensivă, timp de câteva minute spre finalul reprizei, jucătorii din apărare întrecându-se în gafe pe care un adversar ceva mai oportunist le-ar fi speculat.

Am sperat că la pauză Ilie Poenaru va reuși să își monteze elevii și că schimbările survenite pe parcurs vor duce meciul spre cursul așteptat de fani. UTA însă a continuat să trăiască periculos. Jocul a fost dezlânat, fără orizont, cu enorm de multe greșeli tehnice și cu o atitudine total lipsită de implicare din partea celor mai mulți dintre echipierii UTA-ei. Și chiar putem spune că Bătrâna Doamnă a fost norocoasă că nu s-a trezit cu o surpriză, deoarece gazdele au avut câteva situații periculoase și chiar o ocazie mare, când șutul lui Samson a lovit bara. Din fericire pentru noi, deși este lider în Liga 3, Foresta a arătat mari carențe, în special de ordin fizic, astfel că n-a reușit să pună spre final suficientă presiune pe apărarea noastră, astfel încât să determine o eroare decisivă; deși, dacă e să fim corecți, premisele erau destul de mari.

Până la urmă obiectivul a fost bifat dar meciul acesta n-a risipit nicio întrebare ci dimpotrivă le-a îngroșat. Dintre acestea două ies în evidență în mod special: când și contra cui va reuși totuși UTA să facă un meci în care jocul combinativ și execuțiile tehnice să fie măcar la un nivel decent și, a doua, ce-i de făcut cu un grup de jucători care, deși bine plătiți și răsfățați de toată lumea în Arad, au de multe ori pe teren atitudinea unui ocnaș pus la cazne? Ce trebuie să se întâmple pentru a-i vedea pe acești băieți jucând fotbal cu o minimă plăcere? Că de seriozitate și devotament față de suporteri… ne e teamă că începem să ne cam lămurim.

Recomandările redacției