Un incendiu de vegetaţie din nordul Californiei, care a pornit de la două focare distincte, favorizat de vegetaţia uscată, caniculă şi vânt puternic, a devenit cel mai întins incendiu din istoria statului din partea de vest a SUA, au anunţat pompierii, potrivit Mediafax.

Două incendii de vegetaţie distincte, care au fuzionat, au cuprins peste 1.000 de kilometri pătraţi în nordul Californiei, depăşind un alt incendiu masiv care a devastat zone întinse din sudul statului în luna decembrie.

Pagubele materiale sunt destul de reduse în condiţiile în care momentan incendiul a afectat doar zone izolate din zona Pădurii Mendocino, însă oficialii americani avertizează că extinderea incendiului ar putea ameninţa peste 11.000 de clădiri. Incendiul afectează zone aflate la aproximativ 90 de kilometri nord de San Francisco.

Peste 14.000 de pompieri se luptă să stingă mai multe incendii de vegetaţie din diverse zone ale statului California, a declarat Scott McLean, purtătorul de cuvânt al Departamentului pentru Păduri şi Protecţie împotriva Incendiilor. Brian Hurley, un reprezentant al Serviciului Naţional de Meteorologie, a declarat că temperaturile în nordul Californiei ar putea să ajungă la 43 de grade Celsius în următoarele zile, iar vântul puternic ar putea conduce la extinderea incendiilor.

Căldura excesivă, parţial provocată de schimbările climatice, cauzează uscarea vegetaţie, lucru care favorizează apariţia şi răspândirea incendiilor. Şapte persoane au murit recent în urma unui alt incendiu de vegetaţie din nordul statul american California, în zona oraşului Carr, la aproximativ 260 de kilometri nord de Sacramento.

Recomandările redacției