Cu ceva timp în urmă, Mihăiţă Calimente s-a întors la Arad. După o şedere mai mult ca un exil prin Bucureştiul natal, la sectorul şase, în parohia lui Rareş Mănescu. Cine mai e şi acesta? Pentru cine nu-şi aminteşte, fost primar al aceluiaşi sector. Un om prezentat ca o mare speranţă a liberalilor, dar a cărui mandat la primărie a fost un fiasco. Asta ca să fim eleganţi şi să nu spunem că a fost un rahat cu apă rece.  Astfel şi poziţia lui Calimente s-a şubrezit. Acum să fim şi realişti: doar nu erau şi ăia din Bucureşti chiar proştii satului să se scoale de la masă să-i facă loc lui Calimente pe o poziţie supereligibilă la parlamentarele din toamnă. Dar nici lângă Falcă, aici la Arad, nu era loc. Aşa că a plecat liberal şi s-a întors …liberal-democrat european. A mai fost şi ţărănist, vreme de un deceniu şi a avut o meteorică prezenţă şi în partidul fostului premier Radu Vasile. Aşadar  patru metamorfoze, patru partide şi tot atâtea mandate de deputat. Totuşi, acesta are o constantă: de peste un deceniu a avut multe poziţii publice împotriva preşedintelui Traian Băsescu. Sigur asta nu a fost o piedică în calea lui Băsescu de a sta bine mersi un deceniu la butoane. În ce priveşte gândurile de viitor, Calimente ne-a declarat atunci: „Da, vreu să preiau conducerea organizaţiei ALDE Arad, dar asta depinde de decizia centrului. Oricare ar fi ea, o voi accepta. Totuşi, ştiu că aici, la Arad există anumite tensiuni la nivelul conducerii actuale. Vreau ca toată lumea să tragă în aceeaşi direcţie şi să obţinem un scor de peste 10% la alegerile parlamentare. Îi aştept să vină alături de noi şi pe alţi liberali autentici“. Iar asta s-a întâmplat şi Calimente va prelua oficial organizaţia locală ALDE Arad. Ionel Ciupe şi Mircea Purcaru vor deveni prim-vicepreşedinţi. Miza adevărată nu este însă şefia unei filiale locale, ci una mai mare. Mai exact este vorba de propulsarea pe primul loc pe listă la alegerile parlamentare din toamnă. Astfel Calimente ar putea avea atâtea mandate cât degetele de la o mână. Cam aşa stau faptele. Iar un alt fapt este că apele nu-s chiar liniştite la ALDE Arad. Nu se poate contesta că parlamentarul are o oarecare notorietate.  Că va fi una pozitivă sau negativă rămâne de văzut. Răspunsul cert îl vom avea peste câteva luni la alegerile parlamentare. Atunci se va vedea dacă Mihăţă Calimente a fost pentru ALDE locomotivă sau o piatră de moară atârnată de gât.

Recomandările redacției