O prezență destul de bună la vot și la Ineu, unde 52,52% dintre alegători și-au exprimat opțiunea la urne. Așadar, totalul alegătorilor înscriși pe liste era 7986 iar la votare s-au prezentat și și-au exercitat dreptul de vot 4192 de ineuani. Au fost 4075 voturi valabile și 111 declarate nule. 

Candidatul Partidului Național Liberal și primarul în funcție, Călin Abrudan, a câștigat zdrobitor cu 3152 voturi (și un procentaj de 77%), în vreme ce candidatul de pe locul II care a obținut 405 de voturi. Astfel, pe locul al doilea s-a clasat Rivelino-Ioan Căscătău, din partea Partidului Social Democrat, iar pe locul al treilea se situează Sorin-Silviu Dimofte, candidatul Pro România cu 295 dintre sufragii. Alexandru Andrei Șomoi (Alianța USR PLUS) a obținut 157 de voturi iar Zaharie Petran (Partidul Mișcarea Populară)  66. 

La Consiliu Local au fost valabile 4051 de voturi, iar 132 au fost anulate. Partidul Național Liberal a obținut 11 mandate de consilier local (cu 2442 voturi), iar Partidul Social Democrat va avea 3 consilieri, după ce a obținut 546 din voturi. Și Partidul Pro România va avea un consilier local la Ineu (294 voturi), iar celelalte partide înscrise în cursă nu vor fi reprezentate în consiliul local din oraș. Alianța USR PLUS a obținut 239 de voturi, dar nu va avea niciun mandat, iar Alianța Național Țărănistă (183 voturi), Uniunea Democrată Maghiară din România (143 voturi), Partidul Mișcarea Populară (109) și candidatul independent Adin-Sorin Grama (95) nu au mai prins loc de consilier. 

 

Recomandările redacției