Calitatea – un „ingredient” ce nu trebuie neglijat

Consiliul Judeţean anunţă intrarea în linie dreaptă pentru modernizarea unor drumuri judeţene, patru la număr, fiecare cu dimensiunea şi costurile sale. Asta după ce a anunţat începerea lucrărilor pe un alt tronson de drum. Un succes – consideră administraţia, o normalitate – spun contestatarii sau cei
neutri. Până la urmă, discuţia îşi are rostul doar pe nuanţe, esenţa este că se fac acele drumuri. Însă, în toată aceste discuţii, un element este esenţial: nu doar modernizarea efectivă a drumurilor contează, ci şi (sau mai ales) calitatea lucrărilor. ’Geaba un drum este proaspăt făcut, arată beton (mă rog, asfalt), dar peste o iarnă sau două încep să apară gropile.
Poate că pun răul înainte, dar această precauţie nu este nefondată. Stau, mă uit la lucrările din municipiu. Trotuare (atenţie, trotuare, nu şosele, unde traficul intens sau de mare tonaj ar putea însemna o scuză) pe care încep să apară smocuri de iarbă, penetrând asfaltul. Sau unde apa bălteşte de parcă trotuarul a fost nivelat de elefanţi, nu de o echipă de constructori care are un portofoliu demn de reconstrucţia Berlinului. Sau, carosabilul care se termină înainte de a ajunge la bordură, unde panta e făcută invers, de se strânge apa pe mijloc şi unde pietonii trebuie să poarte cizme de gumă ca să treacă de la un colţ la altul, într-o zi cu ploaie banală.
Nu ştiu unde e vina, pe lanţul execuţie-recepţie, dacă firma constructoare, dirigintele de şantier sau cel care face recepţia sunt principalii vinovaţi sau e o vină graduală. Nu ştiu şi nici nu mă interesează. Doar constat că avem străzi asfaltate, trotuare reabilitate, dar care nu diferă decât prin aspect de situaţia anterioară. Aaa, da, şi nu mai sunt gropi, dar dacă unele deficienţe deja se văd, după un an sau doi de la repararea străzii, probabil că vor apărea cât de curând şi gropile.
După cum spuneam, românii au cam uitat de calitate. Se mulţumesc cu un „las’ că-i bine şi aşa”. Şi, de fapt, nu-i bine. Nu-i bine că e timpul să avem standarde, e timpul să ştim care ne sunt drepturile, din moment ce despre îndatoriri – taxe, impozite, respectarea unor legi situate la limita absurdului – ni se tot aminteşte. Aşa cum putem alege să luăm parizer sau salam de şuncă, tot aşa să putem să optăm pentru drumuri bune, pentru alte servicii în care calitatea să primeze. Sigur, când un cetăţean optează între parizer şi şuncă o face având ca reper propriul buzunar. Dar, când e vorba de lucrări publice sau de servicii publice, deja buzunarul omului nu mai are nici un cuvânt. Cetăţeanul plăteşte aceleaşi impozite, aceleaşi taxe, acelaşi preţ pentru diferitele servicii, indiferent de situaţia sa economică. Şi atunci este îndreptăţit să aibă şi pretenţii, în special în zona calităţii.
Sigur, revenind la proiectele Consiliului Judeţean, contractele privind modernizarea drumurilor conţin şi elemente care să impună o anumită calitate. Indiscutabil! Dar, aceste elemente, stipulate în contract, adică pe „hârtie” trebuie să se regăsească şi în produsul finit. Românii merită un plus de calitate…