Untitled-1Despre cozile la care au stat românii din diaspora în încercarea lor de a-și exercita dreptul la vot se știe deja. Firește, posturile de televiziune au prezentat – și prezintă încă, pe larg – reportaje din locurile unde șiruri impresionante de români au așteptat ore în șir ca să ajungă la urne.
Despre o astfel de experieță ne-a scris un cititor al ziarului nostru, Ștefan G., un arădean din Torino – Italia. El s-a încăpățânat să rămână, atât cât era necesar pentru a vota. Ori, nu. Și s-a întâmplat să fie a doua variantă. Redăm în cele ce urmează interesanta descriere, trimisă nouă, în exclusivitate, a… aproape 7 ore de așteptare – alături de alți mulți români, a arădeanului nostru, care s-a încheiat fără vot.
Cum… „n-am votat, la Torino”
Ora 14. Ajungem în Via Ancona unde este Consulatul. În stradă, un șir lung de români. Aflăm imediat că se lucrează doar cu șase ștampile. A șaptea se zicea că era inutilizabilă: un alegător neatent a scăpat-o în urnă.
Ora 15. O persoană care se recomandă a fi observator ne întrea­bă de când stăm și dacă vom aștepta până o să ne vină rândul. Un tânăr îi răs­punde că va sta până la sfârșit. Noi, neîncrezători, n-am zis nimic.
Ora 15,30. Se aud strigăte în față și scutierii italieni de la Consulat își pun căștile și așteaptă. Mai multe persoane au încercat să forțeze grilajul de fier, care ține mulțimea în rând, pentru a intra în Consulat. După un scurt timp situația s-a relaxat.
Ora 16. E rece și începem să ne face gânduri. Ca să ne mai încălzim bem câte o cafea și discutăm.
Ora 17. De aproximativ o oră rândul nu înaintează deloc. Nici o explicație. Apoi începe din nou înaintarea dar slabă: după marcajele noastre cu aproxiv 4 metri… pe oră. E momentul în care mulți renunță: ies pur și simplu din rând și pleacă.
Ora 18. Se face seară și ceva mai rece. Se înaintează cam în același ritm. Scutierii italieni s-au relaxat de tot: și-au dat jos și căștile.
Se face tot mai frig; ne e frig mai ales la picioare. Îmi asigur locul, ies din rând și mă gândesc să alerg. Alerg cam un kilometru, străbat parcul de pe malul râului și reușesc să mă încălzesc puțin.
Încet, ne apropiem de poarta Consulatului dar coada se îngroașă mai tare în față deci înaintăm și mai lent.
Ora 19. La un moment dat, câteva persoane desfașoară un steag tricolor enorm deasupra mulțimii. Strigă cât îl ține vocea: „Vrem să votăm!”.
Ora 19,30. E deja noapte și ne ia și foamea. Cumpărăm câțiva covrigi de la un moldovean care-i aduce într-o cutie de carton. Cu covrigii în stomac, pe post de cină, ne apropiem de intrare.
Ora 20. În fruntea grupului care flutura steagul enorm a apărut și un individ agitat. Se ține de steag și strigă lozinci. Face lumea să râdă, dar folosește și cuvinte obscene iar cei cu steagul îi spun să renunțe. Nu reu­șesc, prin urmare adună steagul.
Ora 20,30. Apar pe exterior câțiva inși ce vor să agite lumea cu tot felul de pancarte. Nu intră în rând, stau în afara barierelor și lu­mea de la rând îi privește circumspectă. La un moment dat unii în­cearcă să desfacă barierele și încep să împingă lumea. Se aude vocea unei femei care strigă să nu se mai împingă și se potolesc.
Ora 21 se apropie. Noi mai spe­răm dar, la un moment dat, vedem cum scutierii își pun căștile pe cap. Câteva minute mai târziu bariera din metal din față e înlăturată și câțiva inși intră în curtea Consulatului. Scutierii se retrag în interior și închid o ușă cu gratii în urma lor. Cei intrați insistă. La scurt timp apar și „lacrimogenele“. Curtea se umple de fum și toți cei ce-au intrat revin în stradă. Cu scenele acestea de necrezut chiar s-a încheiat de tot… votarea noastră. Noi, cei rămași afară, priveam înmărmuriți unde s-a ajuns. Nu eram departe dar n-am mai apucat să intrăm la vot.
În loc de încheiere
Cu toate cele întâmplate, însă, cititorul nostru – care este de peste 15 ani în Italia, ne-a mărturisit că nu va ezita să voteze și la următoarele scrutinuri. Speră însă, din tot sufletul, că în alte condiții.

Recomandările redacției