Cameruneză depistată la graniță cu documentul altei persoane

0
400

O tânără din Camerun a încercat să iasă ilegal din România, folosindu-se de o carte de identitate germană ce aparţinea altei persoane.

Miercuri seară, în jurul orei 19.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, o femeie care călătorea ca pasager într-un autocar, înmatriculat în România.

La controlul de frontieră, aceasta a prezentat o carte de identitate, eliberată de autoritățile din Germania. Cu ocazia verificării documentului, poliţiştii de frontieră au constatat că  între persoana prezentă la control şi fotografia din documentul prezentat există diferenţe de fizionomie, motiv pentru care persoana în cauză a fost condusă la sediul instituției pentru cercetări.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că femeia este cetăţean din Camerun, se numeşte M.E. și are 24 de ani. Aceasta a declarat că intenţiona să ajungă în Spaţiul Schengen.

În cauză, poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanei, efectuând totodată, cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a declarat Filip Ionuț Matei, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.