Acum două secole trăia în Anglia un pictor şi totodată poet foarte cunoscut pe acele meleaguri, Dante Gabriel Rossetti după numele său. Faimosul artist şi poet englez a afost abordat la un moment dat de un om mai în vârstă. Acesta avea la el câteva schiţe şi desene pe care le-a arătat lui Rossetti să le privească şi să îi spună dacă au vreo valoare, sau dacă măcar anunţau un potenţial talent.
Rossetti le-a privit cu atenţie şi şi-a dat seama imediat că erau fără valoare, fără nici un semn al vreunui talent artistic. Dar Rossetti era un om bun şi i-a spus bătrânului, cât mai blând cu putinţă, că picturile aveau o valoare redusă. I-a părut rău, dar nu îl putea minţi pe acel om. Bătrânul a fost dezamăgit, dar a părut să se aştepte la concluziile lui Rossetti.
Şi-a cerut scuze că i-a răpit din timp şi l-a rugat să mai privească nişte desene, de această dată ale unui tânăr student. Rossetti s-a uitat la al doilea set de desene şi imediat a fost entuziasmat de talentul pe care-l ascundeau. Acestea sunt bune, a exclamat. Tânărul are talent. Ar trebui ajutat şi încurajat în cariera sa artistică. Va avea un viitor strălucit dacă va munci din greu şi nu va renunţa.
Rossetti a observat cum bătrânul a fost profund mişcat de aceste cuvinte. O lacrimă i se ivise în colţul ochiului bătrânului.
Cine e tânărul artist? a întrebat. Fiul tău? Nu, a răspuns cu tristeţe bătrânul. Sunt eu, cel de acum 40 de ani. Dacă aş fi auzit atunci cuvintele tale… Pentru că, vezi tu, eu am fost descurajat şi am renunţat prea devreme.
Facem ce facem şi gândul ne zboară tot la campania de alegeri prezidenţiale. Facem ce facem şi gândul ne zboară tot la acţiunea Justiţiei de a trânti de pământ toate bulendrele politice şi economice cu nume arhicunoscute care au furat şi au mijlocit hoţiile la scară naţională. Şi care au secătuit România aşa cum o curvă secătuieşte de avut şi de vlagă un client uşuratic, dar plin de bani. Este o adevărată mafie În România, mafie care înverzeşte de invidie Mafia Siciliană. Aşa cum Palermo este gata să se piardă în umbra marelui oraş al mafioţilor care este pe cale să devină Bucureştiul. Oraşul care nu poate fi spălat de jegul corupţiilor de trei Dâmboviţe şi de-un diluviu. Peştele de la cap se-mpute zice o vorbă românească, iar bunele şi relele de la Bucureşti încep.
Românii s-au săturat până peste cap de o clasă politică ticăloasă, de o ţară cu prezidenţiabili unsuroşi, lipicioşi, ticăloşiţi şi mieroşi. Suntem o ţară putredă, coruptă până-n izvoarele Carpaţilor şi până-n ultimul tufiş din codru, până-n colţul curcubeului căruia îi e ruşine să mai apară deasupra miilor de hectare arabile prăduite.
Traian Băsescu şi-a făcut de cap sub umbrela unei Justiţii numite de el. Va veni vremea când va da socoteală pentru că în loc să arbitreze corect meciul dintre partide a dat cu piciorul în minge transformându-se în preşedinte-jucător şi viciind rezultatul meciului politic.
Baronii jegoşi şi corupţi din stânga îşi pregătesc bagajele pentru puşcărie, urmând ca după campania electorală să urmeze la rând bulendrele politice corupte din dreapta.
Sugerez arhitecţilor români să se aplece pe planşe şi să proiecteze noi puşcării, întrucât cele existente nu vor ajunge.
Căci odată cu campania prezidenţială are loc în paralel o campanie a Justiţei de anihilare a bulendrelor corupte.
România este ca acel bătrân de la începutul pildei: dacă asculta acum 25 de ani de sfaturile cunoscătorilor, acum aveam o ţară valoroasă cu oameni politici valoroşi.
