Campion județean cu Zăbraniul, Mutică vrea să câștige și barajul de promovare în Liga a III-a: „Putem scrie istorie!”

0
275

În contextul întreruperii campionatului din pricina epidemiei de coronavirus, cele două puncte avute avans în clasamentul Ligii a IV-a Arad după 15 etape au fost de ajuns pentru Victoria Zăbrani să fie declarată campioană. Decizia finală a fost luată vineri seara de Comitetul Executiv al Asociației Județene de Fotbal Arad și nu a fost agreată în special de Frontiera Curtici, principala urmăritoare a echipei în „alb-roșu”.
Zece victorii consecutive
„Grănicerii”, care au pierdut meciul direct, din tur, cu 1-0, ar fi dorit să primească șansa revanșei printr-un meci de baraj, însă acest lucru nu se va mai întâmpla. „Nu știu dacă este meritorie sau nu câștigarea campionatului de către Victoria Zăbrani, alții ar trebui să ne aprecieze, după ce au văzut cum ne-am antrenat și cum am jucat în prima parte a sezonului. Să nu uităm și că am reușit o serie de zece victorii consecutive, cu doar doi pași greșiți, un egal și o înfrângere. și cum arată linia de clasament, cu doar un egal și o înfrângere. Am început în vara trecută cu 10-12 jucători la antrenamente, dar cu multă muncă am reușit să fim mai mereu primii. Sincer, nu credeam să reușim acest lucru, au fost multe momente grele. De exemplu, îmi amintesc de deplasarea de la Șimand, când am avut 4 suspendați şi doi juniori pe banca de rezerve. Dar, Victoria Zăbrani s-a dovedit a fi un club profesionist, fiecare și-a făcut treaba foarte bine, de la magazioner, omul de la teren și şoferul de pe microbus, până la președinte, secretar sau consilierii locali și bineînțeles sufletistul primar, Marian Toader. Am avut condiții bune, atât financiar, cât și material, teren cu gazon foarte bine îngrijit, echipamente și tot ce trebuie pentru a putea face performanță la acest nivel. Mergem mai departe, respectăm decizia AJF. Chiar dacă aceasta era diferită, la fel am fi vorbit și acționat de acum înainte, ne-am fi conformat 100%. Vrem să reprezentăm Aradul cu succes, ca antrenor îmi doresc să câștigăm meciurile de baraj”, spune Dorel Mutică, antrenorul celor de la Zăbrani.
Reunire pe 29 iunie
Campioana Ligii a IV-a își va relua antrenamentele în vederea partidelor de baraj pentru promovarea în Liga a III-a peste exact zece zile. „Ne vom reuni pe 29 iunie în aceeași formulă. Adică, am la dispoziție un lot de 17 jucători dintre care cinici sunt juniori. Chiar dacă nu e necesar să îi folosesc la baraj și pe cei tineri, sunt câțiva care și-au câștigat prin muncă și prestații locul lor de titular. Mi-aș dori două-trei partide de verificare după 15 iulie, în funcție de posibilități și normele sanitare care vor trebui respectate la acea vreme. Sunt vremuri grele, nu le mai putem schimba acum, am trăit câteva luni departe de gazon datorită pandemiei, cu pregătire fizică individuală. Va fi greu să ne reacomodăm la efort, la ritmul de competiție al unor meciuri cu mare miză, dar vom face tot ce depinde de noi pentru a fi în formă pentru începutul lunii august”, a adăugat fostul fundaș al celor de la UTA, Steaua sau Rapid.
Tot la finalul săptămânii trecute, Zăbraniul a aflat că urmează să-și dispute promovarea în eșalonul al treilea în compania campioanelor din județele Caraș-Severin și Gorj. „Despre adversari, ce pot să zic acum, la cald? Tragerea la sorți pare ok la prima vedere, am scăpat de Timiș, dar nu avem cunoștințe despre valoarea echipelor cu care s-ar putea să jucăm. Par a fi abordabile, sunt cam de nivelul nostru, nu sunt de speriat niciuna. Vom încerca să urmărim ce va fi în luna iulie, când, din câte se pare, se vor juca play-offuri în Gorj și Caraș-Se­verin”, mai spune Mutică.
Turnee pe teren neutru
sau întâlniri tur – retur?
În plus, se știe și tabloul întâlnirilor, respectiv: Arad – Caraș-Severin, Gorj – Arad, respectiv Caraș-Severin – Gorj. Datele întâlnirilor nu sunt bătute în cuie, același lucru fiind valabil și pentru locațiile disputelor. Nu e clar, încă, dacă fiecare echipă va găzdui câte un meci, iar pe celălalt îl va juca în deplasare sau se va opta pentru un semi-turneu pe teren neutru, pentru această grupă fiind varianta unui stadion din județul Timiș. „Nu știm exact cum se va juca, se va decide până la finalul lunii, din câte am înțeles. E posibil să jucăm primul meci pe 1 august, acasă, la Zăbrani, cu Carașul, ceea ce este foarte bine pentru noi, iar apoi, pe 5 august, să mergem în Gorj. Dacă vom câștiga primul meci, vom merge cu o zi mai repede la Târgu Jiu și vom încerca să tranșăm în favoarea noastră acest baraj. Dar, am auzit că e posibil să se joace și un turneu, pe un teren neutru și atunci datele problemei se schimbă puțin. Încercăm să fim profesioniști până la capăt, putem scrie istorie în continuare pentru fotbalul din Zăbrani. Cine mă cunoaște știe că nici ca sportiv, și nici ca antrenor, nu am făcut rabat de la profesionalism. Vreau să câștig și sunt convins că toți din cadrul clubului Victoria Zăbrani își doresc același lucru”, a concluzionat Dorel Mutică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.