După un duș foarte rece acum două zile în fața Norvegiei, tricolorele au reușit în această după-amiază o partidă foarte bună în fața campioanei mondiale, Țările de Jos. Din păcate, în ciuda unui final care ne-a dat speranțe că naționala noastră ar putea face surpriza, neerlandezele au câștigat cu 31-30 (17-14)

După un început favorabil echipei noastre, care a condus cu 7-5, favoritele au apăsat pedala de accelerație și au preluat conducerea, pe care au menținut-o pe aproape toată durata meciului, fără a se desprinde niciun moment decisiv. Cea mai mare diferență de scor a fost înregistrată în repriza a doua, 6 goluri diferență, însă echipa noastră a revenit fantastic în joc și, a reușit să egaleze în ultimul minut, 30-30. Din păcate campioana mondială a înscris pe final și a lăsat României doar premiul de consolare de a avea MVP-ul partidei: Crina Pintea.

Pentru România au marcat: Pintea (6), Laslo (6), Ostase (5), Rotaru (4), Harabagiu (3), Ilie (2), Moisa (2), Bazaliu, Dincă

Următorul meci al României va avea loc sâmbătă, 11 decembrie, de la ora 16.30, când naționala noastra va întâlni reprezentativa statului Puerto Rico

(foto: ihf.info)

Recomandările redacției