Puncte ochite, puncte țintite de Național Sebiș înainte de intrarea în vacanță. Mai mult, fiindcă Reșița a pierdut cu Poli II, „alb-albaștrii” s-au ales și cu titlul neoficial de campioni de toamnă.
Sebișenii au început în forță confruntarea cu cei de la Lugoj, Basic (cu capul) și Mihuța (șut din 16 metri) trecând pe lângă deschiderea scorului. Totuși, oaspeții au reușit să echilibreze disputa, iar gazdele și-au creat ocazii doar spre finalul primei părți. Mai întâi, Rosemblum a centrat de pe dreapta, iar Mihuța a reluat cu capul din șase metri puțin pe lângă poartă. Apoi, a venit și deschiderea scorului. În minutul 36, Horcea a comis henț în careu și s-a dictat penalty. Mihuța a transformat fără probleme, oaspeții protestând vehe­- ment la decizia arbitrului.
În debutul părții secunde, Lazea a trimis bine din voleu de puțin pe lângă poartă. Avea să fie singura fază mai de Doamne ajută a timișenilor, care, după exact o oră de joc, au încasat și golul doi.  Fișteag a degajat lung, Săulescu a urmărit balonul, a depășit în viteză doi adversari și a înscris cu un lob peste portarul advers: 2-0. Săulescu și Siminic și-au încercat șuturile de la distanță, dar fără a cadra execuțiile. Ultima fază a confruntării a purtat semnătura lui Bozian, dar șutul acestuia din lovitură liberă a ocolit poarta Sebișului.
Formații:
Național Sebiș: Fișteag – Rosenblum (min. 75 – Ciocan), Stupu, Basic, Siminic – Avramescu, Cârstoiu (min. 58 – Clej) – Săulescu (min. 90 – Samoilă), Mihuța, Iuga – M. Ion (min. 20 – Susan)
CSM Lugoj: Păduraru (min. 46 – Filip) – Precupanu, Miculescu, Dră­ghici, Horcea – Lazea, Ciubotariu (min. 79 – Roșie) – Rus, Bozian, Olariu (min. 46 – Livan) – Silaghi.
Arbitri: Mihai Domșa (Aiud) – Ciprian Fiter (Sânmartin), Sergiu Albu (Oradea)
Observatori FRF: Dan Miholcea (Bocșa), Viorel Vancea (Oradea).

Recomandările redacției