Veșnica problemă în Arad este aceea că, după fiecare ploaie, arădenii trebuie să își scoată bărcile ți să e folosească dacă vor să iasă din casă. 

Așa cum suntem obișnuiți deja, ploaia care a trecut ne-a inundat întreg orașul, toate străzile principale fiind acoperite de apă care nu dă nici un semn că ar urma să se scurgă prin gurile de canalizare. În această dimineață, cel puțin două străzi cunoscute, strada Cocorilor și zona Subcetate erau sub apele lăsate de ploaie.

Cu toate că municipiul este sub cod galben și portocaliu de ploaie deja de foarte multe zile, chiar dacă se știe că problema trebuie rezolvată pentru că altfel o să plutească întreg orașul după fiecare ploaie, nimeni nu se mobilizează în așa fel încât să nu ne mai confruntăm cu astfel de problemă. 

Lumea știe ce urmează după ploaie așa că nu le este mare mirarea când se trezesc și realizează că aveau dreptate, dar lucrurile nu pot să rămână așa.

Recomandările redacției