Când cultura e pe zero, nu îşi mai are rost lupta

Pornind de la celebrul citat al lui Hemingway – „un om poate fi distrus, dar niciodată învins“, mă gândesc cât de mult ne poate „distruge“ acest nou virus. Mulţi s-au îmbolnăvit din cauza lui, alţii au şi murit, ne-a înspăimântat sau ne-a creat sentimente de confuzie şi nesiguranţă – aici este partea cu „un om poate fi distrus“. Vine însă următoarea parte a citatului: dar un om nu poate fi niciodată învins. Eu zic totuşi că poate. Un om poate fi învins. Însă acest lucru, din fericire sau nu, poate fi posibil cu o singură condiţie. Un om poate fi învins, doar prin propriile sale acţiuni. Să nu uităm că acest citat vine din partea unui om care şi-a zburat singur creierii, împuşcându-se în gură. El a pierdut, a sfârşit prin a fi învins. S-a învins singur.
Dar să revin la virus şi la capacitatea sa de a ne învinge sau nu. Categoric, virusul nu are puterea de a ne învinge. Aşa cum am spus-o mai sus, ne poate omorî, ne poate distruge, dar numai noi, prin acţiunile noastre îl putem ajuta să ne şi învingă. Pentru că un om sau o societate pot fi, din păcate, învinse. Primul atac se dă la nivelul psihicului. Este şi cel mai important inamic, deoarece odată afectat psihicul, omul este ca şi învins. Iar platoşa psihicului este frumosul, natura umană. Aceasta constă în comunicare, atingere, mângâiere, apropiere, şoptire, călătorie, joacă, vorbire, urlet, cânt – artă, cultură şi ce e mai frumos în om. Or cei care conduc destinele societăţii tocmai asta ne-au luat. Ne-au privat de tot ce este natural şi vor să ne treacă pe un alt tărâm, lipsit de viaţă, robotizat, fără sentiment şi fără atingere: cel exclusiv online.
Nu mă deranjează şi încerc să înţeleg necesitatea purtării măştii şi al comportamentului „online“. Dar doar dacă o fac strict din raţiuni de siguranţă, nu pentru a fi redus la tăcere, la non-existenţă.
Înţeleg că există în Arad un „comitet“ care se ocupă de „siguranţa“ cetăţenilor, iar că acest comitet este pe cale să decidă, din raţiuni de siguranţă a populaţiei, închiderea de tot a culturii. Credeam că oamenii au nevoie de frumos şi nu mi-am pus niciodată problema că acest frumos le-ar putea pune în vreun fel vieţile în pericol.
O țară săracă, atunci când face bugetul pe anul viitor, primul la diminuare este cel al culturii. O administrație locală, atunci când face bugetul pe anul viitor și e la strâmtoare de bani, primul articol de unde taie până la zero e cel de la cultură. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial premierului britanic Winston Churchill i s-a prezentat proiectul de buget anual. La cultură erau zero lire. „E război”, au motivat birocrații de la finanțe.
– Și atunci pentru ce luptăm, a întrebat Churchill.