Foştii PDL-işti, vopsiţi în PNL-işti, au fost artizanii alegerii primarilor într-un singur tur şi a preşedinţilor de consilii judeţene prin vot direct, uninominal. Atunci, în susţinerea modificării legii, au adus tot soiul de argumente, printre care şi acela că alegerea primarilor din primul tur este mai democratic decât cel în două tururi, pentru că iese primar cel care are cele mai multe voturi şi se elimină trocurile între partide, care pot duce la instalarea unui primar care nu are susţinere reală din partea electoratului. Acum, aceiaşi PDL-işti susţin cu fervoare că, dimpotrivă, alegerea în două tururi este cea mai democratică. Am spus în nenumărate rânduri că alegerea într-un singur tur este mai puţin democratică, pentru că nu permite ca un primar pe funcţie să poată fi dat jos de către cei care nu îl mai vor, chiar dacă aceştia reprezintă 70% sau chiar mai mult din totalul alegătorilor din comunitate. Aşadar, cred că, acum, acei PDListo-PNLişti, au dreptate, dar, atunci, de ce susţineau contrariul când au modificat legea? Ipocrizia lor este izbitoare, dar nu mai mică decât cea a PSD-iştilor, care spun că PNL-iştii vor să schimbe legea doar pentru că aşa le convine acum. Recunosc, cumva, că ei au fost mână în mână cu PDL-iştii la prima schimbare, pentru menţinerea baroniilor şi interzicerea accesului la puterea locală a altor partide mai mici? Nici vorbă să recunoască.
Altă mostră de ipocrizie a PSD-iştilor: îi dau zor cu recomandările Comisiei de la Veneţia şi ale altor foruri, care trebuie respectate, cu toate că ei, când au fost la guvernare, au demonstrat că îi doare în cot de acele recomandări. În fine, o mostră de ipocrizie vine chiar de la acele onorabile foruri, care au ţipat ca din gură de şarpe că PSD-iştii nu respectă regulile democraţiei şi statului de drept, însă acum, când aceleaşi recomandări şi reguli ale lor sunt încălcate grosolan de către guvernul lui Iohannis, tac chitic. Nici Comisia de la Veneţia, nici celelalte foruri, nu scot un cuvinţel despre avalanşa de asumări a răspunderii guvernului şi de Ordonanţe, care, practic, elimină Parlamentul din procesul de legiferare. Mai flagrantă încălcare a democraţiei şi statului de drept este greu de găsit, dar nimeni nu zice nimic, pentru că tot ce decide Iohannis poartă pecetea adevărului absolut. Oare, de ce, de unde atâta toleranţă, nu cumva guvernul lui Iohannis, oricare ar fi el, este întotdeau­na perfect pentru că execută întocmai şi la timp ordinele venite de la Berlin şi Bruxelles? Iar, dacă pentru a-i asigura lui Iohannis un guvern atotputernic, cu majoritate solidă în Parlament, este necesară terfelirea oricăror reguli ale demo­- craţiei şi statului de drept, nu este nicio problemă. Vorba cuiva, nu mai ştiu exact a cui: noi trebuie să apărăm democraţia, nu să o practicăm!

  • Gery spune:

    Observatiile d-voastra sunt nu numai rationale,dar si vizibile pentru toata lumea.Mai putin pt.”ambivalentii de profesie”care schimba tabara dupa cum bate vantul.S-a schimbat scara de valori,fiind apreciati cei care ,se realizeaza’ prin metode obscure,si mai putin prin munca,studiu,cultura si tenacitate.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției