Campania electorală pentru alegerile europarlamentare a ajuns în faza prostirii proștilor. A devenit extrem de clar că pe 26 mai în România nu vor fi alegeri europarlamentare, ci un soi de prealegeri naționale, pentru că la scrutin nu participă familiile politice europene, ci niște partide din România, care, întâmplător fac parte dintr-o familie sau alta. Pe românii care vor vota prea puțin îi interesează această apartenență, ei votează pentru sau împotriva lui Dragnea și PSD, pentru sau contra lui Iohannis, Ludovic Orban sau Cioloș. Chiar îi doare în cot de numărul eurodeputaților pe care îl vor avea partidele, ei vor doar ca dușmanul să fie învins, iar favoritul lor să câștige. Este ca și când, prin absurd, Dragnea și Iohannis ar fi protagoniștii unei curse de alergare, iar, la un momentdat, cineva îi dă lui Iohannis o bicicletă, în timp ce bietul Dragnea rămâne per pedes. Normal că Iohannis va câștiga cursa, iar adepții lui Dragnea vor țipa degeaba că nu a fost corect, că Iohannis a trișat. Arbitrii vor fi exact cei care i-au dat lui Iohannis bicicleta, așa că verdictul este mai mult decât previzibil. Marea problemă a lui Dragnea și a PSD este aceea că nimeni, nici măcar familia politică din care încă fac parte, nu le oferă o bicicletă. Nu mai comentez aici cine poartă vina, este clar că vinovatul principal este Dragnea, că PSD a ajuns să fie damnat inclusiv de către socialiștii europeni din cauza lui. Ca să nu fiu acuzat că vorbesc în dodii, iată cine se dă de ceasul morții să-i pună la dispoziție lui Iohannis bicicleta: „Comisia Europeană avertizează că va acţiona rapid în contextul problemelor statului de drept din România”. Este un breaking news cu litere cât stâlpii de telegraf, transmisă pe toate canalele de către divizia de presă aflată în slujba lui Iohannis și stipendiată, mai mult decât s-ar crede, de către popularii europeni, care sunt disperați că pierd supremația în Uniunea Europeană. Sunt dispuși să facă orice pentru ca în România, a șaptea țară ca mărime în UE, să revină la putere PPE, indiferent ce fel de partide sunt afiliate. Drept urmare, trebuie să-i amenințe pe români că, dacă vor vota cu Dragnea și PSD, România va fi pedepsită drastic de către Comisia Europeană, iar ei, românii, vor avea de suferit. Iată știrea: „Comisia Europeană a organizat, marţi, o dezbatere pe tema situaţiei din România şi va acţiona rapid în contextul pro­blemelor care afectează statul de drept, afirmă un purtător de cuvânt al Executivului UE ” Și continuă: „Membrii Comisiei Euro­pene au discutat marţi despre situaţia statului de drept în România, a declarat un purtător de cuvânt al instituţiei. Întrebat dacă Executivul UE va acţiona rapid în relaţia cu România în contextul pro­blemelor statului de drept, purtătorul de cuvânt a afirmat, potrivit agenţiei de presă austriece APA şi site-ului TT.com: „Da, aşa se va întâmpla, Colegiul Comisarilor a fost informat”. Cum, adică, a declarat un oarecare purtător de cuvânt, catalogat de către nu se știe cine ca atare? Doamne, Fe­rește, cum să pretinzi că forul Înaltei Porți a luat o hotărâre, bazându-te pe spusele unui instalator care desfundă WC-ul la sediul central și, cică, ar fi auzit ceva? Există, cumva, vreun comunicat oficial al Comisiei Europene? Nici vorbă, este doar o zicere a diviziei de presă, acel așa-zis purtător de cuvânt nici măcar nu există, dar onor Comisia Europeană nici nu confirmă, nici nu infirmă, pentru că vrea să-i ofere lui Iohannis prilejul de a le spune românilor că pot să-și ia adio de la libera circulație în Europa, de la munca în Germania, Italia sau Spania, dacă votează PSD. Este doar o bicicletă pusă la dispoziția lui Iohannis. În rest, povești de adormit copiii…

Recomandările redacției