Candidații PNL Arad au decis să semneze un Angajament solemn în fața arădenilor, prin care se obligă să susțină și să voteze în forul legislativ toate pro­iectele Aradului, precum și toate preve­derile programului de guvernare al Partidului Național Liberal. Creșterea pensiilor, a salariilor, drumuri moderne în județul Arad, spitale, susținerea primăriilor din județ, sunt doar câteva dintre obiectivele pe care Angajamentul libe­ralilor arădeni le cuprinde. Cei 14 candidați, pentru Camera Deputaților și Senat, au semnat un document care prevede toate aceste proiecte pe care le vor susține.
ANGAJAMENTUL LIBERAL PENTRU DEZVOLTAREA ȘI STABILITATEA ARADULUI
Aderând la principiile și valorile liberale, care presupun respectul absolut pentru drepturile și libertățile constituționale ale cetățenilor,
Reafirmând importanța crucială a patriotismului în acțiunea politică și în conducerea treburilor publice,
Susținând fără echivoc orientarea euro-atlantică a României și respectarea angajamentelor țării noastre în relațiile cu Uniunea Europeană și NATO,
Exprimând sprijinul deplin pentru Programul de Guvernare al Partidului Național Li­beral pentru perioada 2021-2024,
Afirmând categoric nevoia unei guvernări responsabile și eficiente, care să ducă la creșterea standardului de viață al românilor,
Reiterând opoziția categorică față de orice alianță cu PSD în Parlamentul României și făcând un apel la toți viitorii parlamentari ai celorlalte partide de dreapta să refuze colaborarea cu PSD, cel mai toxic partid din România post-decembristă,
Subsemnatul, candidat din partea Partidului Național Liberal în circumscripția Arad, la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020, mă angajez în fața poporului român și a arădenilor să muncesc pentru a îndeplini următoarele obiective, acționând exact în sensul celor declarate:
1. Voi vota în Parlamentul României, voi susține și voi acționa, în orice funcție pe care o voi deține în forul legislativ sau în Guvernul României, pentru îndeplinirea următoarelor obiective pentru județul ARAD:
– Reprezentarea proiectelor primarilor din județ și crearea polilor de dezvoltare în parteneriat cu Consiliul Județean și primăriile din județ;
– Construirea drumului expres Arad – Oradea;
– Construirea Centurii de Sud-Est a Municipiului Arad;
– Modernizarea și reabilitarea a 200 km de drumuri în județ;
– Reabilitarea și valorificarea Cetății Aradului pentru a fi redată arădenilor;
– Modernizarea și reformarea sistemului de sănătate publică din județ.
2. Voi vota în Parlamentul României, voi susține și voi acționa, în orice funcție pe care o voi deține în forul legislativ sau în Guvernul României, pentru îndeplinirea, până în 2024, a următoarelor obiective pentru România și pentru români:
– Creșterea punctului de pensie cu 46%
– Creșterea salariului mediu lunar la echivalentul a 1.000 de euro
– Construirea a 660 de kilometri noi de autostradă
– Investiții de 7,4 miliarde euro în sistemul de sănătate
4. Voi vota pentru crearea unui Guvern de centru-dreapta după alegerile parlamentare și voi exclude votul pentru orice guvern în care ar fi reprezentat PSD.
5. Voi vota pentru dezvoltarea și digi­talizarea României, pentru combaterea imediată a sărăciei, prin luarea tuturor măsurilor care să ducă la creșterea economică și la combaterea fermă și continuă a corupției, marele flagel al României.
6. Voi vota toate măsurile necesare în domeniul educației, conform proiectului „România Educată”, lansat de președintele Klaus Iohannis.
7. Voi vota pentru eliminarea pensiei speciale pentru parlamentari.
8. Voi vota pentru ridicarea imunității parlamentare a oricărui membru al Parlamentului, indiferent de culoarea politică a acestuia, dacă justiția o va cere.
9. Voi avea un comportament social adecvat calității de parlamentar și nu voi folosi niciodată funcția pentru a obține privilegii ori un tratament special din partea autorităților statului
10. Voi vota pentru reformarea Curții Constituționale a României și transformarea ei într-un organism cu adevărat apolitic și independent.
11.Voi vota pentru îndeplinirea tuturor obligațiilor României ca țară membră UE și NATO și voi sprijini integrarea europeană a Republicii Moldova.
Semnat astăzi, 2 decembrie 2020, la Arad
Comandat de PNL Arad, executat de SC Lexus
Publicitate SRL, cod mandatar 11200025. Tiraj 1.260

Recomandările redacției