După înfrângerile la scor suferite în campionat, FC Bihor a mai pierdut marţi un meci! La Curtea de Apel Oradea, unde judecătorul a respins recursul clubului la declanşarea falimentului. „Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul debitor Clubul Sportiv Fotbal Club Bihor Oradea în contradictoriu cu intimaţii creditori Szatmari Alexander Stefan, Muzs­- nay Zsolt, SC Trameco SA, DGRFP Cluj-Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, Dulău Dorin Raul şi lichidator judiciar RVA Oradea Insolvency Specialists SPRL în reprezentarea debitoarei CS FC Bihor Oradea împotriva Sen­tinţei nr. 1235/F din 6 octombrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bihor pe care o menţine în totul. Fără cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă pu­blică azi (n.r. – ieri) 12 ianuarie 2016”, este soluţia postată ieri pe portalul instanţelor de judecată. O decizie de aşteptat din moment ce din punct de vedere financiar clubul nu a cunoscut un reviriment, iar echipa s-a chinuit să participe în competiţie. Fără salarii pentru jucători sau antrenori, în timp ce acti­vitatea Centrului de copii şi juniori a fost susţinută de părinţi!
În aceste condiţii, clubul îşi va încheia activitatea. „Sub denumirea de CS FC Bihor Oradea echipa nu îşi mai poate desfăşura activitatea. Acest recurs a fost ultima cale de atac a clubului”, a explicat Sergiu Tod, lichidator judiciar, reprezentant RVA.
Un nou început?
Tod a mai precizat că procesul de evaluare a siglei, palmaresului şi culorilor clubului este în derulare, iar o licitaţie pentru achiziţionarea acestora ar putea avea loc în cursul lunii martie.
Preşedintele executiv Mircea Fodor a fost la Curtea de Apel împreună cu juristul Gelu Gavriş. „Aşteptăm motivarea scrisă a deciziei şi vreau să mă informez şi eu să văd mai exact ce înseamnă acest lucru. În mod normal cu prima echipă nu mai putem evolua în campionat. Sper să mai putem salva Centrul de copii şi juniori, echipele sunt în campionat şi majoritatea ocupă locuri fruntaşe. Juniori, care pot sta la baza unui nou proiect pornit de la zero, fără datorii. Fotbalul din Oradea nu va muri, vom vedea din vară din ce eşalon vom porni şi sub ce formă”, spune Fodor.
bihon.ro

Recomandările redacției