Capătă, după a treia „dublă” în tricoul Cermeiului: „Jucăm bine, păcat că se termină turul”

0
418

Alexandru Capătă a reușit a doua „dublă” la rând și a treia a sezonului în victoria Cermeiului cu 3-1 în fața Hunedoarei. În total, fostul atacant al UTA-ei, revenit la un nivel superior de la Unirea Sântana, a marcat 8 goluri în acest sezon, 7 în campionatul Ligii a III-a și unul în campionat.
Atacantul e într-o formă de remarcat, dar nu a uitat să le mulțumească colegilor săi pentru sprijin: „A fost bine, am reușit a treia «dublă» de când sunt la Liga a III-a. Sigur că datorez asta și echipei sau mai ales ei, colegii au jucat foarte bine, ne-am creat ocazii bune și am stat bine și în apărare. Ne bucură foarte mult acest șir de cinci victorii și vrem să strângem cât mai multe puncte și în aceste ultime trei etape rămase de jucat în acest sezon. Dacă jucăm tot așa putem spera poate chiar la alte trei victorii. Suntem mai omogeni acum față de primele etape și asta se vede. Jucăm bine, păcat că se termină turul”, a spus „vârful” de 27 de ani după victoria cu hunedorenii.
Capătă a semnat cu Cermeiul în vară, după ce nu și-a încheiat amiabil conturile cu Sântana. A existat apoi o înțelegere verbală cu Progresul Pecica, dar tentația eșalonului terț a fost puternică, iar atacantul nu regretă deloc alegerea făcută. „Mă simt bine la Cermei din toate punctele de vedere, avem un grup va­loros și unit, iar rezultatele noastre vorbesc de la sine. Mai sper ca și cei câțiva 6-7 jucători tineri, juniori sau cei de 22-23 de ani, să urce mai sus, căci merită”, a adăugat fotbalistul care a evoluat și a înscris pentru „Bătrâne Doamnă” inclusiv în Liga a II-a.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.