Așa cum am mai avut ocazia, din păcate, să scriem, în zona ce străbate județul Arad (prin est) a drumului național DN76 Deva-Oradea, carosabilul este extrem de rău. Șoseaua națională în cau­ză străbate două comune arădene: Vârfurile și Hălmagiu. Locuitori lor au ajuns să creadă că zona a fost… uitată pur și simplu de administratorii drumului, drum ce e în curs de… modernizare! Și în anii anteriori aici au fost probleme mari – mai ales când era zăpadă mare, deszăpezirea fiind greoaie și târzie, fiind considerată „cea mai grea zonă din județ“.

Iată ce ne-au spus câțiva localnici ce ne-au sunat la redacție, considerând că suntem ultima lor speranță pentru ca lucrurile să se „miște“. „Am ajuns să credem că zona asta de drum e spurcată. În urmă cu peste o lună, a fost un control din partea CNADNR, condus de un domn-șef Neaga, ce i-a mai «speriat» pe cei ce executau aceste lucrări. Se spunea că n-au destulă forță de muncă și de aia lasă în urma lor capcanele as­tea mortale: pe marginea drumului sunt gropi săpate de pes­- te doi metri adâncime, acum pline de apă; noaptea devin cu adevărat mortale. Pe carosabil sunt benzi ridicate – săpate la 80 cm una față de alta, în Vârfurile și Măgulicea. Noi, cei ce stăm în zona asta suntem foarte îngrijorați de situație, mai ales că vine iarna. Se pare că în ochii celor ce au drumul în grijă viața unui om nu valorează mare lucru. Că altfel nu înțelegem cum pot sta politicienii așa liniștiți și nu se deranjează să facă ceva. Sau poa­te că nu a început campania electorală încă… Dar va veni și vremea aia. Ar putea măcar să vie să vadă cum își vor rupe și ei mașinile aici! Pentru noi, cei din satele amintite e tare greu pentru că umblăm mult pe dru­mul ăsta. Să ascultați numai cum înjură (și pe cine înjură!) șoferii ce trec prima dată pe aici, dar și cei care știu cât de «criminală» e zona“ și-a înche­iat cu năduf relatarea cititorul nostru.
Deplasându-ne o dată în plus în zona respectivă – de care ne-am tot plâns și noi de foarte multe ori – am discutat cu un angajat ce păzea utilajele și care ne-a mai dat o veste rea. „În curând vom pleca de aici, deoarece nu ni s-au dat banii; cred că banii sunt «mâncați» de alții“, a spus omul cu necaz, nemulțumit și el de întreaga situație.

Recomandările redacției