Deputatul Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad, a efectuat o vizită în Statele Unite ale Americii, la invitaţia comunităţii româneşti şi a oficialităţilor americane. El a avut mai multe întâlniri oficiale şi cu caracter informal în care a abordat relaţiile româno-americane, posibilităţile de lărgire a colaborării de peste ocean dar şi modul în care comunitatea românească reuşeşte să-şi menţină şi dezvolte nivelul cultural-tradiţional şi religios. Întâlnirea cu preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Americane din New York, Elias Wexler, a fost un real prilej de a discuta relaţia economică ale celor două state. Dorel Căprar a prezentat pe larg oportunităţile pe care le oferă judeţul Arad oamenilor de afaceri din SUA.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției