Guvernul Ponta a prezentat, ieri, stra­tegia de dezvoltare pentru perioada următoare, prin documentul Planul Naţional de Investiţii Strategice şi Crearea de Locuri de Muncă. Deputatul Dorel Căprar consideră că stabilitatea politică şi economică, dar şi măsurile adoptate pentru stoparea jafului din bani publici, au permis crearea a aproximativ 100 000 de locuri de muncă noi în ultimul an. „Programul Naţional pentru Atragerea de Investiţii vizează crearea de noi locuri de muncă, prin investiţii în cinci domenii strategice: energie, resurse minerale, agricultură, industrie şi infrastructură. În agricultură, de exemplu, se vizează un sistem de revitalizare a sistemului de irigaţii, alocarea a 50 de milioane de euro pentru noi ferme familiale, mecanisme pentru acoperirea riscurilor pentru fermieri. Pentru industrie, sunt vizate investiţii de peste 1,3 miliarde de lei pentru parcurile industriale. În domeniul infrastructurii, se vor construi trei autostrăzi prin concesionare: Comarnic-Braşov, Piteşti-Craiova şi Centura Sud a Capitalei, com­- plementar Autostrăzii Nădlac–Bucu­reşti, pentru care este prevăzută finanţarea”, a spus Dorel Căprar.

Recomandările redacției