Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Caraș-Severin, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin au organizat vineri o acțiune de prindere în flagrant, fiind oprit în trafic un autovehicul în interiorul căruia au fost identificate 900 de cartușe de țigarete.

Faţă de două persoane, procurorii au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore.

În același context, în cursul lunii septembrie 2021, în cauză a fost realizată o altă operațiune de prindere în flagrant, ocazie cu care au fost identificate un număr de cinci persoane în timp ce transportau cantitatea de peste 84 baxuri de țigări nefiscalizate (843.720 țigarete).

Cele două acțiuni fac parte dintr-o amplă operațiune inițiată în cursul anului 2020 de către procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Caras-Severin împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, operațiune care a avut ca scop anihilarea unor grupări infracționale organizate ce alimentau „piața neagră” a țigărilor provenite din contrabandă pe raza județului Caraș-Severin.

Astfel, în cadrul operațiunii s-au efectuat cercetări faţă de membri ai unor grupări infracționale organizate originare sau care își desfășurau activitatea pe raza județelor Arad, Caras-Severin, Timiș, Hunedoara, Mehedinți și Dolj.

Pentru destructurarea grupărilor infracționale, în perioada 2020-2021, au fost efectuate opt acțiuni de prindere în flagrant delict, 37 de percheziții domiciliare, în cauză efectuându-se cercetări faţă de 37 de persoane, dintre care faţă de 21 de persoane au fost dispuse măsuri preventive, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și contrabandă.

De asemenea, faţă de 21 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.

Până în prezent, în cadrul operațiunilor desfășurate, au fost confiscate peste 2.000.000 de țigarete provenite din contrabandă, valoarea fiind estimată la suma de peste 1.400.000 de lei.

Activităţile au fost efectuate cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, Serviciul de a Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, Serviciul de a Combatere a Criminalității Organizate Arad, Inspectoratului de Poliție al Județului Caraș-Severin, Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș, Direcția Generală Anticorupție – Centrul Operațional 2 Timișoara, a Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraș-Severin, Gruparea Mobilă de Jandarmi Timișoara, Inspectoratului Județean de Jandarmi Dolj, Inspectoratului Județean de Jandarmi Mehedinți, Agenția Națională de Administare Fiscală – Direcția Regională Vamală Timișoara și Biroul Vamal de Interior Caraș-Severin.


Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

Recomandările redacției