accidentLa Podgoria a avut loc, în noaptea de sâmbătă, în jurul orei 23,00, un accident rutier între un autoturism Dacia, un taxi, tot marca Dacia, şi un biciclist care a fost acroşat, în urma coliziunii dintre cele două maşini. Semafoarele de la Podgoria nu funcţionau, la momentul accidentului. Şoferul autoturismului Dacia, care se îndrepta spre Podgoria, din direcţia Micălaca, a intrat în intersecţie, fără a acorda prioritate unui taxi, care se deplasa dinspre Centru şi l-a lovit lateral, chiar în faţa Noii Ca­tedrale Ortodoxe. „Un bărbat în vârstă de 39 de ani, în timp ce a condus un autoturism Dacia Logan, pe Bulevardul Iuliu Maniu, din direcţia Polivalentă spre Podgoria, ajungând la intersecţia cu strada Academician Caius Iacob, nu a respectat semnificaţia indicatorului cedează trecerea şi a pătruns în intersecţie, intrând în coliziune cu un alt autoturism Dacia Logan, care circula regulamentar. În urma impactului, a fost accidentat uşor un bărbat de 30 de ani, ce se afla pasager în autoturismul Logan care circula regulamentar. De asemenea, datorită impactului autoturismul respectiv a fost proiectat, acroşând uşor un bărbat de 46 de ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Ovidiu Liber. Victima a fost transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean. „Biciclistul nu s-a internat, transportarea lui la spital a fost un protocol de urgenţă, nu s-au înregistrat leziuni semnificative. Acesta a prezentat contuzii şi hematoame superficiale. A plecat de la spital cu reţetă, tratamentul prescris de medici”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Arad, Adrian Wiener. Circulaţia a fost blocată doar pe o bandă, pentru ca poliţiştii rutieri să poată stabili cu exactitate circumstanţele producerii accidentului.
(C.G.)

Lasă un răspuns

Recomandările redacției