accident primaTraficul pe DN7 între Bătuţa şi Bârzava a fost deviat, pe drumul spre Făget, circulaţa între Deva şi Arad fiind oprită pe ambele sensuri, timp de trei ore, în zona comunei Bârzava. Asta, în urma unei coliziuni în care au fost implicate două autotrenuri, un microbuz şi un autoturism. În urma accidentului, o persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte două au fost rănite.
Traficul a fost oprit pentru ca poliţiştii să cerceteze cauzele care au dus la producerea accidentului şi pentru a face măsurătorile necesare. Chiar în acea zonă, spun martorii, a avut loc un accident grav în zilele trecute.
Accidentul care a implicat patru autovehicule a avut loc la ieşire din localitatea Bătuţa. Un bărbat în vârstă de 49 de ani, din judeţul Caraş-Severin, în timp ce conducea un TIR din direcţia Deva spre Arad, ajungând într-o curbă deosebit de periculoasă, nu a adaptat o viteză corespunzătoare la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, a derapat, iar semi-remorca a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu cabina unui alt TIR, condus regulamentar de un tânăr de 33 de ani, care a murit pe loc. Tânărul era din judeţul Harghita, TIR-ul având, de asemenea, număr de Harghita. „După producerea impactului, TIR-ul cu număr de Harghita a pătruns pe contrasens, acroşând un autoturism marca Ford, condus de un bărbat din judeţul Braşov, care s-a răsturnat în afara părţii carosabile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Ovidiu Liber.
De asemenea a fost implicată în accident o autoutilitară Daff, condusă de un bărbat din Bucureşti, care circula în spatele TIR-ului cu număr de Harghita şi care pe fondul nepăstrării distanţei de siguranţă în mers, a lovit din spate semiremorca TIR-ului cu număr de Harghita. Drumul Naţional 7 a fost blocat timp de aproximativ trei ore. Doi şoferi răniţi au primit îngrijiri medicale la faţa locului din partea unui echipaj SMURD având răni uşoare. „Am intervenit cu Descarcerare şi echipaj SMURD de la Garda din Bârzava. Am scos victima decedată din autotren, am descarcerat-o uşor. Am acordat îngrijiri medicale celor două persoane rănite, fără să fie transportate la spital, având răni uşoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, căpitan George Pleşca. Poliţiştii continuă cercetările.

  • fost coleg de munca spune:

    a-ti descarcerat usor si usor si hoti au furat foarte usor bunuri din camion si politia nu au luat masuri.
    puteau interzice persoanelor straine sa se apropie.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției