Un carambol în care au fost implicate zeci de autoturisme a avut loc vineri dimineață pe autostrada București-Constanța, în zona municipiului Medgidia, pe sensul către litoral.

Potrivit celor mai recente informaţii, au fost implicate 55 de maşini, în care se aflau, în total 155 de persoane. După cum arată primele date, ar fi patru zone de carambol.

A fost activat Planul Roşu de Intervenţie. Şi zeci de echipaje de pompieri şi medici intervin la faţa locului – din Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa şi Bucureşti.

După cum se vede în imaginile surprinse de martori, în acele clipe era ceaţă. Şi, după cum spun autorităţile, vizibilitatea era pe alocuri scăzută – sub 50 de metri.

Desfășurarea evenimentelor:

UPDATE 10:25 16 persoane transportate la spital, din care 5 copii și 11 adulți. Alte 8 persoane au fost asistate la fața locului. 

UPDATE 10:05 Imagine de la Km 153 -coadă de 20 de km pe sensul spre litoral.

UPDATE 9:34 Peste 52 de automobile sau fost implicate în carambol, 146 de persoane sunt afectate, informează ISU. 

UPDATE 9:24 Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A2 București-Constanța, au avut loc trei evenimente rutiere distincte:


– km. 181, la limita dintre loc. Peștera și Medgidia, pe sensul către Constanța, eveniment în care au fost implicate 2 autovehicule. Potrivit primelor informații, 4 persoane au suferit leziuni grave, primind îngrijiri medicale;

– km. 181+500 de metri, sensul către Constanța, s-a produs un accident în care au fost implicate 5 autovehicule. Din primele date, 2 persoane au fost rănite;

– km. 183, municipiul Medgidia, sensul către Constanța, a avut loc un carambol în care au fost implicate 30-35 de autovehicule. În momentul de față, la acest eveniment au fost rănite ușor 2 persoane (doi minori în vârstă de 6, respectiv 9 ani).

UPDATE 9:20 În urma recunoașterilor efectuate, până la acest moment, echipajele medicale au acordat asistență medicală pentru 17 victime, dintre care 5 minori. Au fost numărate până acum 40 de autovehicule implicate în carambolul rutier de pe A2. 

UPDATE 9:00 Traficul este deviat spre oraşul Cernavodă, pe la nodul rutier de la km. 160, oraş Cernavodă – DN 22C Cernavodă-Murfatlar.

La locul accidentului au fost trimise echipaje medicale de prim ajutor precum și echipaje ale Poliției Rutiere pentru a stabili cu exactitate cauzele și circumstanțele în care a avut loc evenimentul. Intervenția se află în desfășurare.

Un echipaj SMURD a preluat un pacient în vârstă de 15 ani, care a fost dus la spital. De asemenea, o ambulanţă a preluat doi copii şi un adult, transportaţi, de asemenea, la o unitate medicală.

Traficul rutier este oprit total pe sensul către Constanța, formându-se coloane de autoturisme.

Peste 100 de persoane sunt afectate în urma accidentului. 

Peste 14 victime au fost înregistrate până în prezent, informează Cristian Mihai Amarandei, purtător de cuvânt al ISU Dobrogea. 

Până la acest moment, pentru gestionarea situației, au fost alocate următoarele echipaje:

ISU CT: 3 autospeciale stingere, 1 descarcerare, 3 ambulanțe SMURD, 1 autospecială pentru transport victime multiple, 2 ambulanțe SAJ

ISU BIF: 1 Punct medical avansat, 1 descarcerare grea, 1 autoscară, 1 punct comandă mobil, 12 ambulanțe SMURD, 1 autospecială pentru transport victime multiple

ISU CL: 1 descarcerare, 4 ambulanțe SMURD, 1 autospecială pentru transport victime multiple

ISU IL: 1 descarcerare, 1 ambulanță SMURD, 1 autospecială pentru transport victime multiple.

Sursă: stirileprotv.ro

Recomandările redacției