Dacă pleci din Beliu spre Moneasa pe drumul şerpuind pe sub poalele domoale ale Apusenilor, treci prin satul Selişte, te minunezi cât te minunezi de cele pe care le vezi, îţi aduci aminte cum era odată Seliştea dacă ai mai trecut vreodată pe-aici, mai stai de vorbă cu-n om, doi, şi te-ndemni la drum mai departe până ajungi în Cărand. Ajuns aici, musai să faci popas cât să-ţi tragi răsuflarea şi să-ţi pui mâna streaşină la ochi ca să vezi munţii lungindu-şi spinările împădurite înspre Dumnezeu, să-ţi umpli plămânii cu aer curat şi tare de ţi se lipesc nările şi să-ntârzii apoi la poveşti cu cine ţi-o ieşi-n cale.
În Cărand şi-n Selişte sunt oameni vânjoşi, groşi la trup precum stejarii şi fagii din pădurile munţilor, iuţi la minte şi la lucru şi înceţi în vorbire ca foşnetul cetinilor toamna. „Aşa suntem de când ne ştim: gospodari la casele noastre şi truditori din zori până-n noapte. Munca ne ţine adunaţi laolaltă ca pe-o mică pădure, o pădure de oameni. Pădurea ne-a învăţat asta: că greul furtunii îl surpă pe cel singur. Aşa rezistă pădurea, aşa rezistăm şi noi”, spunea un om de-al locului care s-a oprit locului lângă noi să ne întrebe de sănătate şi să ne ureze „Bine-aţi venit în Cărand!”. Era albit înainte de vreme, cu palmele bătătorite zdravăn  şi chip sănătos ca aerul pe care-l respiram împreună.
Erau frumoase şi curate uliţele Cărandului, ca şi cele ale Seliştei, şi ne-am mirat oarecum, noi mai trecând pe-aici cu multă-multă vreme în urmă. „Eiii, vremurile acelea au apus. Au venit alte vremuri, noi, cu frumuseţile lor şi cu problemele lor… S-a pus asfalt pe drumuri, s-au pavat trotuarele, s-a făcut alimentare cu apă… Multe s-au făcut, multe
s-or mai face, numai viaţă lungă s-avem, că lucru-i destul. De lucrat putem lucra, de lucru este de nu se mai termină, numai să ne dea Dumnezeu sănătate. Să vă fie bine în Cărand, că eu plec, am de lucru – dar rămâneţi pe mâini bune”, a spus omul cu părul albit prea devreme arătând spre un alt om care se-apropia. Ne-am strâns mâinile bărbăteşte şi ne-am despărţit… pentru scurt timp.
Cel care „ne-a luat în primire” ne-a descusut „de-a fir a păr”, aşa că nu s-a mai putut şi-a trebuit să recunoaştem că suntem ziarişti „de la judeţ”, că mergem la Moneasa şi că ne-am oprit în Cărand din curiozitate. „V-aţi oprit bine, adică unde trebuia. Vedeţi cum s-a schimbat Cărandul? A fost mult de muncă şi încă mai este mult, dar cred că v-a spus şi primarul…”. Am mărturisit că nu-l ştim pe primar şi că nu l-am văzut… „Păi tocmai ce-aţi stat de vorbă cu el când veneam eu!”, s-a mirat omul abia venit. L-am întrebat dacă-l cunoaşte pe primar şi cam ce fel de om este. A râs cu poftă: „Îl cunosc foarte bine, că doar eu sunt viceprimarul. Cum să nu-l cunosc?”.
Am râs şi noi de neştiinţa noastră şi de întâmplare, aşa că n-am mai mers la Moneasa, ci „am luat la picior” Cărandul, apoi Seliştea – „în documentare”, cu vicele ghid, şi l-am întrebat despre ce s-a făcut, despre ce nu s-a făcut, despre ce mai este de făcut, despre sate şi despre oameni… „E mult de spus despre ce nu s-a făcut. Dacă priveşti în urmă după cele nefăcute îţi piere cheful de viaţă. Dacă se puteau face mai multe? Azi oricine poate spune că putea face mai mult şi mai bun, numai că astea-s vorbe. Ce se vede, abia aia e lucru făcut, e bucuria muncii împlinite. Uite în Sălişte: mai sunt de asfaltat două străzi – Drîmuş şi Corni, şi intrarea la casa parohială – şi satul va fi complet asfaltat. Tot două străzi mai sunt de asfaltat şi în Cărand, plus intrarea la Biserica Baptistă. Aşadar în toată comuna Cărand mai sunt patru uliţe neasfaltate. Când le vom acoperi cu asfalt, nu vom mai avea uliţe ci străzi cum scrie la carte: cu carosabil, cu trotuare pavate, cu rigole îngrijite, cu apă curentă… Apa curentă în Cărand e o întreagă istorie: puţ propriu de mare adâncime (205 m), două pompe active şi una în rezervă, staţie de tratare, bazin extern de înălţime (10.000 de litri), un angajat care supraveghează şi întreţine sistemul şi 446 de consumatori branşaţi. Eu zic că în maximum doi ani nu va fi în Cărand casă nebranşată la reţeaua de apă. Nu avem canalizare, dar o vom avea, că Dumnezeu ne-ajută dacă nu stăm cu mâinile în sân”.
Pe un drum, un tractor „trăgea” din răsputeri la curăţat rigole, iar tractoristul din cabină părea un profesionit desăvârşit, aşa că ne-am mirat deschis şi sincer: „În sfârşit, vedem o firmă serioasă, cu utilaj serios şi cu profesionist de prămă mână la manşă!”.  „Da de unde firmă! Primăria-i firma, că tractorul e al nostru, şi tractoristul la fel. N-avem bani de aruncat pe fereastră, aşa că am luat utilajul cu toate accesoriile lui – şi bine am făcut, că-i bun la toate, de la săpături la deszăpeziri”, a spus viceprimarul-ghid.
L-am oprit pe tractorist din lucru şi l-am întrebat ce poate face tractorul şi ce poate face el cu tractorul. „Tractorul poate aproape orice îi cer eu din manşe. Dacă-i pun elice, zboară ca elicopterul!”, a spus tractoristul şi-a-nceput să râdă. A-nceput a râde şi viceprimarul, apoi „l-a certat”: „Lasă tu elicopterele şi dă-i drumul la lucru, că dacă stă cupa, stă şi norocul!”. Ne-am despărţit de „echipajul tehnologic” şi-am plecat apostoleşte spre primărie.
Pe drum ne-ncrucişăm paşii cu două femei şi un bărbat.
Trecuseră trei ceasuri bune de la întâlnirea cu „primarul ca stejarul” şi deja ni se făcuse dor să-l mai ascultăm. L-am aflat în primărie, muncind. „Poftă bună, domnule primar!”, i-am urat după cuviinţă. „Mulţumesc, iau ceva în fugă. Azi n-am apucat să mănânc, şi nici nu cred că mai pun ceva în gură până diseară”, zice primarul. „… pe la zece, unşpe…”, completează vicele.
După ce-a terminat de mâncat (cam patru minute), ne-a chestionat: „Vă place Cărandul?”. Am mărturisit că ne place şi c-o să mai venim. „Să veniţi când va fi gata asfaltarea, şi nu mai e mult până atunci. La noi drumurile sunt scurte, ca la munte, şi am îmbrăcat cu asfalt mai mult de doi kilometri. Nu pare mult, dar e mult când n-ai buget suficient. Reuşim chivernisind fiecare bănuţ. Noi asta ne-am propus: drumuri bune, că degeaba ai casă frumoasă dacă dai din ocol în băltoace. Bine,
n-am făcut numai drumurile şi apa; mai e şi staţia de tratare, mai sunt multe altele, iar meritul nu-i doar al meu ci al unei adevărate echipe. Printre realizări, asta e dintre cele mai mari: echipa Primăriei Cărand. Eu sunt la capăt de drum – nu voi mai candida, însă las în urmă o echipă pe care orice primărie şi-ar dori-o. În fond, cam asta face un primar într-un mandat sau în trei: munceşte cu oameni şi pentru oameni. Nu cred că poate fi satisfacţie mai mare ca aceasta”, a spus primarul gata să plece iar pe drumuri, printre oameni.
Ne-am despărţit de primii doi gospodari ai comunei Cărand cu bucuria că am întâlnit şi-am cunoscut doi oameni deosebiţi. Ne-am strâns mâinile şi, înainte de a ne spune „la revedere”, şi-au spus numele: „Pavel Cialma, primar al comunei Cărand; bucuros de cunoştinţă şi sper să vă mai vedem pe la noi. Sunteţi oricând bineveniţi”; „Gligor Costuţ, viceprimar al comunei Cărand; mă bucur că v-am putut arăta lucruri frumoase şi sper că plecaţi cu impresii bune din Cărand”.
Ştiind că vom scrie despre întâmplare, nu ne-am spus numele. Ni le spunem mai jos, semnând aceste rânduri scrise după un apus miraculos, sub umbrele groase ale Munţilor Codru Moma.
Eugen Puiu
Voicu Sida

Recomandările redacției