Cardul naţional de sănătate intră în funcţiune începând de duminică

0
446

carduri

Cardul naţional de asigurări sociale de sănătate va deveni operaţional începând cu 1 februarie 2015 şi va putea fi utilizat de către asiguraţi la medicii de familie, în spitale şi în farmacii, precum şi de către furnizorii de servicii medicale, medicamente sau dispozitive medicale.

Pentru o perioadă de trei luni, respectiv între 1 februarie şi 30 aprilie, cardul de sănătate va putea fi utilizat în paralel cu sistemul actual, urmând că începând cu 1 mai utilizarea acestui document în sistemul de asigurări sociale de sănătate să devină unicul instrument de validare a serviciilor medicale.

Cardurile naţionale de sănătate nedistribuite şi predate de către operatorul de servicii poştale la Casa de Asigurări de Sănătate urmează a fi distribuite asiguraţilor de către CAS Arad, fie prin prezentarea acestora la sediul casei de sănătate, fie prin intermediul medicilor de familie, cu ocazia primei prezentări în vederea acordării unui serviciu medical.

Persoanele care refuză în mod expres, din motive religioase sau de conştiinţă primirea cardului naţional, vor depune o declaraţie pe proprie răspundere în acest sens la Casa de Asigurări de Sănătate, însoţită de cardul naţional, în situaţia în care acesta a fost distribuit. Aceste persoane vor face dovada calităţii de asigurat pe baza adeverinţei de asigurat, având o valabilitate de trei luni, eliberată la solicitarea asiguratului de către casa de asigurări.

Cardurile nerecepţionate sau returnate de către asiguraţii care le refuză vor rămâne la casa de asigurări, de unde le pot ridica oricând, în cazul în care revin asupra deciziei de a nu deţine acest card.

„Cardul de sănătate nu intră în contradicţie cu nicio religie. Mai mult, este un instrument care nu conţine date medicale. Asiguratul primeşte un card pe care sunt inscripţionate doar datele de identificare în sistem. El poate fi folosit în această formă sau posesorul lui poate opta pentru inscripţionarea unui minim de date medicale. Cardul naţional de sănătate are rolul de a confirma calitatea de asigurat într-un mod mult mai rapid şi de a valida, în vederea decontării din fondul de sănătate, servicii medicale reale, de care a beneficiat asiguratul”, susţin reprezentanţii CAS Arad.

Serviciile de urgenţă nu necesită obligativitatea prezentării cardului de sănătate. La schimbarea cardului, asiguratul trebuie să scoată din buzunar în jur de 15 lei.

Proiectul de act normativ reglementează şi modul de eliberare a unui nou card, în cazul pierderii, distrugerii sau a modificării datelor personale. În această situaţie este stabilită o procedură simplificată, care presupune un singur drum la casa de asigurări pentru a depune o cerere-tip, copie de pe CI şi actele doveditoare pentru plata contravalorii cardului şi a cheltuielilor de distribuire prin servicii poştale. Plata se va efectua la sediul casei de asigurări, iar cheltuielile sunt identice cu cele efectuate de CNAS şi MS pentru primul card. Mai exact, costul de producţie al cardului este de 2,2 euro + TVA, iar costul de distribuire este de 2,74 lei + TVA.

După depunerea documentelor, acesta va primi acasă, în termen de 30 de zile, noul card.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.