Expresia dați mai departe, până în fund la taxatoare”, a dispărut de mult din limbajul de… tramvai. Dar nici foarte departe nu am ajuns , după patru decenii de atunci. Aradul a rămas în urmă și la acest capitol, al digitalizării transportului public. Alte orașe au de mult implementat acest sistem. Și nu vorbim de București, ci de vecini de la nord și de la sud. Una peste altala acest moment există un plan care  prevede achiziția, proiectarea și instalarea sistemului de e-ticketing la nivelul sistemului de transport public, proiect în valoare de 12,5 milioane de lei. Este vorba de carduri inteligente, dispozitive de vânzare și reîncarcare a cardurilor, sisteme electronice de informare a pasagerilor, dar și acces Wi-Fi la internet la bordul tramvaielor și autobuzelor și în stații. Aceste sunt  câteva dintre caracteristicile sistemului electronic de taxare a biletelor, e-ticketing, la care se lucrează în prezent. La acestea se adaugă o aplicație android și iOS care va facilita accesul la toate mijloacele de transport în comun, inclusiv la sistemul de bike-sharing ce urmează să fie implementat în oraș. Investiţia se realizează din fonduri ale bugetului general al Municipiului Arad și fonduri nerambursabile prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. 

Recomandările redacției