Așa cum am anunțat, Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne  a efectuat, vineri, o vizită fulger în judeţul Arad. Obiectivul major  a fost ,,luarea pulsului” în Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac, principala poartă de intrare din vestul ţării. Cum se ştie, Vama Nădlac a fost modernizată, la acest moment fiind funcţionale zece intrări pe sens. Ministrul şi alţi oficiali au dorit să vadă, la faţa locului, cât de rapid se întâmplă lucrurile. De această dată, întâmplător sau nu, traficul s-a des­fășurat în condiții foarte bune. Românii care veneau din străinătate acasă nu au mai fost obligați să aștepte cu orele la controlul vamal. În general doar câteva mașini erau la coadă, cu ceva mai mult decât
într-o zi obișnuită. Este de remarcat că a fost prima dată și când un ministru face o astfel de vizită într-o perioadă de vârf la graniță.
Toate cele zece artere de pe sensul de intrare în România erau deschise, două pentru autocare, iar opt pentru autoturisme. ,,Se lucrează pe zece artere de control datorită faptului că automarfarele au restricție de circulație în Ungaria, benzile folosite în mod obișnuit de acestea, fiind libere”, a precizat Mihaela Leș, purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Arad. Într-un viitor pe care l-a catalogat drept ,,mediu”, Carmen Dan a precizat că vor mai fi deschise două benzi pe fiecare sens, astfel încât traficul va deveni și mai fluid.
Ieri însă, având în vedere că românii veniți în țară pentru a-și petrece Paștele au început să plece înspre țările unde lucrează, la punctul de trecere a frontierei situat pe Autostrada Arad-Nădlac se aștepta și 90 de minute. Asta, cu toate că la ieșire, erau deschise nouă benzi de circulație.
(G.C.)

Recomandările redacției