În fiecare an, la data 23 aprilie, lumea întreagă celebrează importanța cărților ca o legătură între trecut și viitor, o punte între generații și între culturi. Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor se sărbătorește anual pe 23 aprilie și este organizată de UNESCO în scopul promovării lecturii, publicării și a drepturilor de autor. Prima astfel de manifestare s-a desfășurat în anul 1995. Prin Hotărârea de Guvern nr. 293 din 14 aprilie 2005, ziua de 23 aprilie a fost declarată „Ziua Bibliotecarului din România“. Așadar, începând cu 2005, în această zi se sărbătorește Ziua Bibliotecarului, concomitent cu Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor. Biblioteca arădeană, purtând cu mândrie numele lui A.D. Xenopol – istoric, filosof, sociolog, economist, scriitor şi profesor, membru al Academiei Române – își îndeplinește rolul de formatoare de opinie, deoarece aplică următorul dicton spus de marele istoric român Nicolae Iorga: „O, sfintele mele cărţi, mai bune şi mai rele, pe care soarta prielnică mi le-a scos înainte, cât vă datoresc că sunt om, că sunt om adevărat, ca oamenii din ţările unde nu s-a întrerupt niciodată cultura, şi de aceea, cu toată lista unei averi, moştenită sau câştigată, cu câtă nesfinţită iubire, cu câtă nesăţioasă patimă v-am cules de pe toate drumurile, din toate tristele colţuri ale părăsirii noastre, din împrăştierea atâtor furtuni şi catastrofe casnice, pentru a face din voi ce a lăsat mai preţios omenirea de pretutindeni şi de oriunde”.

Recomandările redacției