Una dintre clădirile reprezentative ale Aradului este și farmacia Grozescu. La ultima ședință a CLM Arad, prin adresa nr.30610/2021, înregistrată la Primăria Municipiului Arad, compania care-și desfășoară activitaea în această locație, solicita exprimarea opţiunii Consiliului Local cu privire la dreptul de preemţiune pentru apartamentul nr. 13. Acesta este înscris în CF nr. 302517-C1-U8 Arad, cu nr.top. 1033/XIII, situat în imobilul din Arad, str. Ştefan Cicio Pop, nr.16. Imobilul este clasat în categoria monument istoric, cod LMI 2015 AR-II-m-B-00494 – „Casă (cu farmacie)”, în suprafaţă construită de 582 metri pătrați. El este compus din sală servire, trei laboratoare, două pasaje, coridor, wc, debara, dormitor, magazie, birou, antreu, boxă şi teren aferent în cotă de 100/857 metri pătrați, aflat în proprietatea Statului Român, în folosinţă. În conformitate cu prevederile art. 4, alin. 8, din Legea nr. 422 din 18 iulie 2001,privind protejarea monumentelor istorice, în cazul în care Ministerul Culturii şi Cultelor sau serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional nu îşi exercită dreptul de preemţiune la achiziţionarea acestuia, acest drept se transferă autorităţilor publice locale. Ministerul Culturii – Direcţia Judeţeană pentru Cultură Arad, prin adresa nr.249/14.04.2021, a comunicat că nu îşi va exercita dreptul de preemţiune, astfel că acest drept s-a transferat administraţiei publice locale  pentru imobilul  precizat mai sus. Preţul comunicat este de 698.400 euro, echivalentul a aproape 3.500.000 lei. Asta înseamnă  o valoare de 1.200 euro pe metru pătrat. La acest moment, potrivit datelor furnizate de municipalitate, aceasta deține în administrare în Arad un număr aproximativ de 1.357 locuințe fond de stat și 127 spații cu altă destinație decât aceea de locuință. Imobilele sunt proprietatea Statului Român și sunt urmărite conform legislației în vigoare. Motivarea faptului că municipalitatea nu și-a exercitat dreptul de preemțiune este acela că: „În anul în curs, Municipiul Arad are în derulare mai multe lucrări de investiții, lucrări care au avut prevăzut un buget limitat, iar pentru achiziții de imobile nefiind prevăzute sume, se presupune că pentru o eventuală achiziție de imobile, sumele necesare ar trebui diminuate de la alte capitole bugetare. Faţă de cele de mai sus, propunem adoptarea unui proiect de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preemţiune la achiziţionarea imobilului mai sus menţionat. Acestea  necesită lucrări de întreținere, la fațade, acoperiș etc, lucrări care vor fi plătite din bugetul local corespunzător cotelor deținute în fiecare imobil“. Proiectul a tercut de votul consilierilor locali. Drept urmare  această clădire se va vinde… Rămâne să vedem cu ce sumă.

Recomandările redacției