Povestea lui Denis, un băiat din Zimand Cuz, nu este dintre cele mai fericite, dar poate deveni dacă știm să ajutăm acolo unde e necesar și să ieșim din zona noastră de comfort pentru a face un bine, măcar acum, în perioada Sfintelor Sărbători de Paști. Un grup de arădeni și-a propus și a și început să construiască o casă pentru Denis și bunica lui, care în aceste momente trăiesc într-o locuință cu tavanul crăpat, în condiții foarte grele. „Săptămâna asta lucrăm la fundația casei lui Denis. Denis e un copil de patru ani, copil al cărui loc de joacă este… un pat. Dea­supra capului are un tavan crăpat, de încape pumnul prin el, numai Dumnezeu știe ce-l mai menține să nu se prăbușească. Niciun copil nu ar trebui să trăiască în asemenea condiții, iar tu poți schimba asta. Dacă crezi că te poți lipsi de 20 lei, prețul unui sac de ciment, nu ezita s-o faci. Pentru etapa următoare, avem nevoie de 50 saci de ciment și șase metri cubi balastru. Proiectul Casă pentru Denis (vezi grupul facebook cu aceași denumire) este un proiect frumos, transparent, care dovedește că nu suntem nepăsători atunci când semenii noștri au dificultăți. Denis merită o cameră cu mochetă/parchet și o cameră cu un tavan sigur deasupra capului. Dacă și TU crezi asta, atunci ești așteptat să ni te alături in acest proiect. Donații: 1. ORGANIZATIA TINERILOR CU INITIATIVA – RO34 BTRL RONC RT00 J159 3502; 2. Adun personal prin Arad, trec donatorii pe lista, apoi depun banii în cont (de acolo se vor face plățile, pentru a asigura transparență maximă), apoi pun poza cu o.p.-ul și lista cu cei ce au donat suma respectivă”, a scris Arpi Nistor pe pagina sa de Facebook. În acest demers, s-au implicat și unii colegi jurnaliști, printre care și Andrei Fuliaș, jurnalist la Special Arad. „Ce faceți de Paști? Vă înfruptați, nu? Dați sute de lei, unii dintre voi poate chiar mii de lei, pe grămezi de mâncare pe care oricum nu puteți să o consumați, iar într-un final o mare parte din ea ajunge la gunoi. Vă dau eu o sugestie: de Paști, ajutați-l pe #Denis! Ajutați-ne să-i construim o căsuță, fiindcă cea în care locuiește acum, cu bunica sa, stă să cadă pe ei. Până acum câteva luni nu aveau nici curent. Denis este un copilaș frumușel și deștept, din Zimand Cuz, care a fost părăsit de mamă când avea doar trei luni și recent și de tată. Tocmai a împlinit patru anișori, iar prietenul meu, Arpi Nistor, a devenit pentru Denis un fel de tată adoptiv. Denis este îngrijit de bunica sa, este curat, merge zilnic la grădiniță și vorbește două limbi (română și maghiară). Fiecăruia dintre noi îi este greu, fiecare ne descurcăm cum putem, dar din puținul nostru, #împreună putem face lucruri mari pentru acest copil. Fiecare dintre noi poate să doneze cinci lei, zece lei, 20 de lei, 100 de lei sau chiar mai mult. Nu contează suma, fiindcă în această cauză contează fiecare leu. Puteți face donații în contul RO34BTRLRON CRT00J1593502, deschis pentru cauza lui Denis la Banca Transilvania, prin prietenii noștri de la Organizația Tinerilor cu Inițiativă. Cei care nu aveți timp să umblați pe la bănci, să știți că asta nu este o problemă! Puteți să mă contactați pe mine sau pe Arpi, iar noi venim la voi după bănuți (oricâți ar fi), îi depunem în cont și vă trimitem Ordinul de Plată. Totodată, puteți dona materiale de construcții dacă doriți. Puteți dona inclusiv mobilier, doar că nu avem unde să-l depozităm până la finalizarea construcției. Puteți ajuta măcar cu un SHARE, pentru a vedea și alți prieteni de-ai voștri, care pot să doneze! Hai, știu că puteți! Pentru mai multe detalii despre această cauză, intrați pe grupul de Facebook «Casă pentru Denis» (https://www.facebook.com/groups/570247506657984/), unde găsiți toate detaliile, toate OP-urile, toate facturile și toate chitanțele cu ceea ce s-a cheltuit până acum”, a scris Andrei Fuliaș pe pagina de Facebook.

 

Recomandările redacției