„Casta experților în construcții va fi spartă“, a anunțat ministrul Cseke Attila la Arad

0
488
rpt

Prezent la Arad într-o vizită de lucru, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila a sărit la gâtul experților în construcții, pe care i-a acuzat că, de-a lungul timpului, și-au alcătuit un adevărat grup închis pentru a-și păstra privilegiile.

Organizarea examenelor pentru statutul de expert și verificator în construcții reprezintă o prioritate. Din păcate, în România există următoarea situație: experți pe toate domeniile în România sunt 553, din care 51% sunt cu vârste de peste 70 de ani, iar încă 22% sunt cu vârste între 60 și 70 de ani.

Cu tot respectul pentru cei în vârstă, însă perspectiva nu este una foarte îmbucurătoare. Accesul în acest statut a fost unul extrem de limitat până acum. Ori, noi vrem să deschidem acest sistem și pentru specialiștii mai tineri. Sistemul a fost organizat în așa fel încât accesul să fie unul cât se poate de greu, dacă nu chiar imposibil. De pildă, din 2018 nu a fost organizat nici măcar un examen de accedere la acest statut. Noi dorim ca anul acesta să organizăm un examen care să fie mult simplificat, în care proba orală va fi eliminată, pentru simplul motiv că, din toate informațiile și toate datele pe care le avem disponibile, rezultă că proba orală a fost folosită pentru a împiedica accesul tinerilor specialiști la acest statut.

Avem segmente în care sunt adevărate «caste» care s-au organizat și care funcționează. De exemplu, pe Securitate la Incendiu avem 41 de experți în toată țara. Dintre aceștia, 18 sunt în municipiul București, în timp ce în 24 de județe ale țării nu există niciun expert. Pentru o astfel de expertiză realizată de specialiști timpii de așteptare sunt foarte mari, pot să ajungă și la ani de zile. Vom sparge acest sistem nefuncțional și care a blocat accesul multor specialiști la acest statut. Evident, însă că va fi examen, dar acesta va consta dintr-o probă scrisă, care poate fi dovedită, fără niciun fel de subiectivism, a declarat ministrul Cseke Attila.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.