bucur2Unul dintre fotbaliştii puşi pe lista  neagră de Adrian Falub a devenit istorie pentru UTA. Dacă Marius Chindriş şi Ali Calvin Tolmbaye şi-au ridicat de la club hârtiile ce le dau dreptul să se antreneze cu alte formaţii, Cătălin Bucur a fost şi mai hotărât. Într-o zi, după o o discuţie telefonică cu Giovanni Catanzaiti, atacantul de 29 de ani a semnat prin fax actele de reziliere a contractului ce fusese semnat cu gruparea arădeană până în vara anului 2014.
Cu această ocazie, s-a stabilit şi un termen în care fotbalistul trebuie să-şi încaseze restanţele financiare, în aşa fel încât să renunţe în a-şi mai depune me­moriu la Federaţie. Situaţia salarială a lui Bucur este ceva mai specială, fiindcă el are restanţe de patru luni de zile şi asta pentru că nu a fost remunerat nici pentru luna mai a anului trecut. Din câte se pare, Adrian Falub ar fi dorit să renunţe încă din vară la experimentatul atacant şi de aici şi „gaura” salarială ce nu a mai fost acoperită. Din informaţiile noastre, Bucur ar putea semna chiar astăzi cu o altă divizionară secundă. În turul prezentei stagiuni, atacantul a marcat trei goluri şi a reuşit două pase decisive în tricoul „alb-roşu”.
În Liga a II-a a ajuns din nou şi Alin Ignea. Fostul utist a semnat în vară cu Pandurii Târgu Jiu, dar a prins un singur meci în turul Ligii 1, aşa că a acceptat împrumutul la FC Botoşani. Formaţia moldavă e implicată în lupta pentru promovarea în elită din seria de Est.

Recomandările redacției