Cătălin Hreniuc este lăudat de cititorii Glasului Aradului. Pe lângă faptul că, în data de 6 decembrie, acesta a devenit noul director al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, Cătătin Hreniuc este recunoscut ca unul dintre cei mai buni medici specialiști neurologi din Arad.

Cititorii noștri au ținut să menționeze că, alături de noul director, Spitalul Județean va prospera.

Menționăm că, doctorul Cătălin Hreniuc este medic specialist neurolog din anul 2017, activează până în prezent ca neurolog, dar și ca director la Județean. În plus, din 2018 acesta activează ca șef de secție Clinică Neurologie.

De asemenea, pe lângă faptul că se ocupă cu internările și tratamentul pacienților pe secția de Neurologie, doctorul mai efectuează și activități de management la aceeași secție.

Noul director are în spate 10 ani de activitate în domeniul sanitar. Pentru prima dată, în 2012, Cătălin Hreniuc a activat ca asistent universitar la Județean, având activități didactice cu studenții pe secția de Neurologie. Din ianuarie 2013, până în 2016, medicul a ocupat postul de medic rezident neurolog.

Înainte de a intra în domeniul sanitar, acesta a activat în afara țării, ca manager general în California.

Cu un bagaj mare de cunoștințe și un trecut profesional de invidiat, noul director de la Județean este apreciat de pacienții spitalului.

Când a fost numit în funcția de director, Cătălin Hreniuc a ținut să menționeze că: „Am acceptat acest post pentru că este o nouă provocare pentru mine și consider că lucrând în echipă, vom trece cu bine peste provocările care ne așteaptă. Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad este dotat cu toată aparatura medicală necesară, avem medici profesioniști, nu trebuie decât să lucrăm împreună pentru binele pacientului.”

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției