Cătălin Voicu, dus cu ambulanţa la Penitenciarul Rahova

0
268

Fostul senator PSD Cătălin Voicu a fost încarcerat în noaptea de luni spre marţi la Penitenciarul Rahova, el fiind transportat cu o ambulanţă de la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca.

Biroul de presă al Penitenciarului Rahova a confirmat că Voicu a fost adus luni noaptea, în jurul orei 1,30, cu o ambulanţă de la Spitalul Floreasca şi a fost internat la Spitalul Penitenciarului Rahova, secţia chirurgie.

Cătălin Voicu va sta 72 de ore la Spitalul Penitenciarului Rahova, unde va fi supus unor investigaţii medicale, starea sa fiind în prezent stabilă.

În schimb, omul de afaceri Marius Locic, condamnat la patru ani închisoare, s-a predat luni noaptea la arestul Poliţiei Capitalei.

Cătălin Voicu a fost internat la Spitalul Floreasca în cursul dimineţii de luni, iar în aceeaşi zi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv la şapte ani închisoare pentru trafic de influenţă.

Prof. dr. Mircea Beuran a declarat atunci că Voicu s-a prezentat cu hemoragie rectală şi cu anemie.

În acelaşi dosar, omul de afaceri Costel Căşuneanu şi fostul judecător Florin Costiniu au fost condamnaţi la câte patru ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de nouă ani.

Cei patru au fost trimişi în judecată în mai 2010 de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care susţin că în anul 2009 Cătălin Voicu a pretins de la Costel Căşuneanu în mod repetat, la diferite intervale de timp, sume de bani, totalizând 260.000 euro, din care a primit suma de 200.000 euro, promiţând că în schimb va interveni pe lângă magistraţii Secţiei Contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie investiţi cu soluţionarea unui dosar având ca obiect litigiul dintre SC PA&CO Internaţional SRL Bacău şi CNADNR şi-i va determina pe aceştia să adopte o soluţie favorabilă societăţii comerciale la care acesta era asociat.

În perioada iulie-noiembrie 2009, în schimbul foloaselor materiale reprezentând suma de 200.000 euro (pretinsă şi primită de Cătălin Voicu de la Căşuneanu Costel), Florin Costiniu l-a sprijinit pe fostul senator să intervină pe lângă magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a-i determina să adopte o soluţie în favoarea societăţii la care omul de afaceri era asociat.

De asemenea, în perioada 30 august 2009 – 21 octombrie 2009, Cătălin Voicu a pretins şi primit de la Marius Locic suma de 119.000 lei, promiţându-i că în schimb va interveni pe lângă poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi-i va determina să nu dispună măsura preventivă a reţinerii împotriva omului de afaceri, ci să propună soluţia de neurmărire penală, într-un dosar în care acesta era cercetat pentru înşelăciune de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Anchetatorii mai declară că Voicu a acceptat, în mod repetat, la diferite intervale de timp, promisiunea lui Marius Locic de a-i remite foloase materiale constând în publicarea cu titlu gratuit, în cotidianul ‘Interesul Public’, a unor articole cu conţinut electoral.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.