Catalogul eliminat iar orele de laborator evitate

0
345

Catalogul a fost eliminat în timpul cursurilor, pentru a ”eficientiza timpul”, iar orele de laborator vor fi evitate, a precizat ministrul Educaţiei, Monica Anisie, într-o emisiune tv. „Trebuie să supraveghem mai atent copii, să fim atenţi dacă respectă normele”, a declarat ministrul.

Ministrul a anunțat că zilnic vor avea videoconferinţe cu Inspectoratele Şcolare, pentru a pregăti deschiderea noului an şcolar, iar unităţile de învăţământ vor trebui să aibă stocuri de măşti pentru elevii care nu au sau cărora li se rup cele pe care le poartă.

A început anul şcolar la data de 1 septembrie. Au revenit în spaţiul şcolii cadrele didactice. Avem videoconferinţe des, de mâine vom avea o videoconferinţă zilnic, am avut aseară cu Inspectoratele Şcolare, am făcut o inventariere, cat de pregătite sunt şcolile. Până în 14 septembrie şcolile trebuie să se pregătească, să primească elevii. Acum trebuie să ne pregătim respectând normele sanitare impuse de Ghidul elaborat de Ministerul Sănătăţii. Şi Ministerul Educaţiei a realizat ghiduri orientative, sunt publicate pe site-ul Ministerului Educaţiei. Am elaborat şi repere metodologice pentru profesori, pentru fiecare disciplină şi fiecare model. Îi ajutăm să reducă decalajele, dacă există”, a declarat Monica Anisie, la TVR1.

Deasemenea școlile vor avea stocuri de măști atât pentru elevi, cât şi pentru dascăli.

Şcolile vor avea stocurile necesare pentru a oferi o mască pentru copii si cadrele didactice. De cate ori nu s-a întâmplat să se rupă masca? De aceea, trebuie să existe acest stoc la nivelul unităţilor de învăţământ şi la nivelul ISJ. Le-am spus încă de aseară să îşi facă stocurile”, a spus ministrul.

Anisie a mai precizat că se recomandă ca orele în laborator să fie evitate.

Normele sanitare prevăd ca laboratoarele să fie evitate. Şcoala trebuie să se organizeze astfel încât elevii să nu se plimbe prin mai multe clase, chiar şi în bănci. Dacă în prima zi de şcoală un elev s-a aşezat în banca a treia la fereastră, acolo va sta până la finalul primului semestru”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.