giofalubDacă UTA, cea mai galonată echipă din Provincie, nu ar fi scena comediei la care asistăm de luni bune de zile și care și-a mai consumat un episod de succes la începutul săptămânii, ar face deliciul arădenilor.
Când în sfârșit a ajuns la Arad, Adrian Marțian a turnat scene în cascadă. Nu a fost zi, oră, poate chiar minut în care să nu promită ceva, să acuze persoane din anturajul clubului, iar apoi să o întoarcă ca la Ploiești.
Iar cei prezenți la antrenamentul de sâmbătă dimineața al echipei fanion pot sta mărturie acestui lucru. Mai întâi, Catanzariti a fost blatistul, apoi Falub a vândut meciuri, iar dacă acesta ar fi apărut la fața locului probabil de vină era magazionerul că UTA nu a mers ață în returul sezonului trecut.
Revenind, Marțian și-a expus punctul de vedere într-o conferință de presă, acuzându-i pe Giovanni Catanzariti, Gheorghe Constantin și Dorin Stana de trădare, rea voință și interese oculte. Dacă ascultăm varianta președintelui „textiliștilor” nimic nu prevestea asta. „Luni dimineață, Marțian m-a provocat la vreo trei discuții, întrebându-mă ce facem mai departe. A recunoscut că nu ar mai vrea să continue la UTA, să-i găsesc o variantă de ieșire, ca pe urmă să zică că are în mașină 100 de mii de euro. Aceiași despre care a vorbit și la conferința de presă, dar pe care nu i-a văzut nimeni. Și mi-a mai spus că la conferința de presă o să se ia de Ionuț Popa, mi se plângea de el că ne lucrează pe la spate. Am aflat apoi cu uimire că a vrut să facă echipă de conducere cu el, nu pot să cred. A spus că-l mai atacă pe Țucudean, poate pe Falub, ca apoi să aflu din presă că m-a vorbit pe mine sau pe Gheorghe Constantin de rău. L-am sunat și la telefon mi-a spus din nou că nu s-a luat de mine, probabil presa a inventat din nou totul. Eu pur și simplu nu pot să-l înțeleg pe acest om”, a menționat italianul.
Referitor la faptul că fotbaliștii proveniți de la FC Argeș ar fi fost influențați de Catanzariti și Constantin să nu se mai prezinte la echipă, șeful „alb-roșiilor” a adăugat: „Cîrstoiu, Ivanică și Ion mi-au spus că Stîngă s-a luat de ei și de aceea au refuzat să meargă la antrenamentul de astăzi dimineață. Briceag mi-a spus de vineri că el a venit la UTA pentru Dulcea, Gheorghe Constantin și Falub, iar dacă a aflat că și eu doresc să ies defintiv din club, nu și-a mai dorit să continue aici. Argeșul ne-a dat acești jucători, dar în anumite condiții. Conducerea noastră, respectiv finanțatorul are datoria să urmeze pașii impuși în acele precontracte semnate duminica trecută”.
În fine, aflând că Marțian a renun­țat defintiv la a mai face echipă (de luni, marți sau oricare zi a săptămânii), Catanzariti spune că în acest moment nu i-a rămas decât varianta introducerii clubului în insolvență. Sau, poate, Adrian Marțian reînvie ca Pasărea Phoenix, fiindcă deja s-a lăudat că ar fi găsit un investitor… italian.

Recomandările redacției