giomartian55Ziua de luni a devenit laitmotivul verii în curtea „Bătrânei Doamne”. De vreo două luni încoace, Adrian Marțian ne „amenință” că face și desface în așa fel încât formația arădeană să-și continue drumul în Liga a II-a, având – totodată – pretenții de promovare. Tot ce a reușit dejeanul până în prezent a fost semnarea unor contracte cu zece jucători: Selagea, Zanardini, Ivănică, Ion, Cîrstoiu, Roșca, Firțulescu, Dulcea, Briceag și Pogacics, cu mențiunea că ultimii trei fac deja parte din trecutul clubului. Însă nici restul nu au devenit utiști cu acte în regulă, atâta timp cât înțelegerile lor nu au fost depuse la Federație. A mai fost și „episodul Stângă”, ce s-a turnat dintr-o sâmbătă până… luni.
În fine, a venit întâlnirea de la Hotelul „Continental” ce ar fi trebuit să limpezească lucrurile, dar a făcut-o doar într-un singur sens. Clubul Atletico și-a retras defintiv oferta de preluare a UTA-ei după ce Adrian Marțian nu a renunțat la creditarea sa de 250 de mii de euro. Nici măcar împărțirea în 5 rate a câte 50 de mii de euro a sumei, cu ultimul termen începutul anului 2016, nu l-a convins pe Alexandru Meszar (repre­zentantul lui Marius Țicudean la masa rotundă de la mijlocul săptămânii) să rămână la masa negocierilor.
În rest, Adrian Marțian a cam monopolizat discuția de miercuri, cu așa-zisul său plan de salvare a echipei „textiliste”. Numai că, zilele s-au scurs și finanțatorul nu a făcut încă nimic din ceea ce a propus, deși lui Catanzariti i-a spus că joi sau vineri vine să preia oficial clubul. După ultima discuție purtată cu Giovanni Catanzariti vineri seara, am aflat că: „Mi-a spus că duminică sau luni vine cu un investitor sau sponsor și preia oficial UTA. Eu am actele pregătite, îi dau și dreptul de admi­nistrare al clubului nu numai pachetul majoritar de acțiuni și voi fi eliberat de sarcini. Financiar, eu nu mai pot susține activitatea echipei și aș risca să arunc la gunoi munca de 15 ani din România a mea și a familiei mele dacă rămân să răspund pentru datoriile clubului. La întâlnirea de miercuri am aflat toți cei prezenți planul lui Marțian, acum așteptăm cu toții să-l pună în practică. Chiar dacă a mai dat și declarații nefericite și a pierdut ceva timp, eu am încă încredere că vrea să facă treabă la UTA. A spus de multe ori că nu s-ar fi implicat financiar la club dacă nu avea un proiect pe termen mai lung la Arad” , a precizat italianul de la conducerea grupării „alb-roșii”, preluat de Radio Timișoara.
Întrebat ce va face în cazul în care Marțian întârzie să acționeze și de această dată, Catanzariti a adăugat: „El a spus că ar putea veni chiar și duminică, dar eu îl aștept până luni dimineață. Dacă nu va apărea pentru a semna actele, o să încep procedura de insolvență. Nu aș fi dorit să fac asta, dar nu am altă soluție. Plătind recent niște datorii arzătoare, respectiv o tranșă la Finanțe, două baremuri de arbitraj și câteva memorii care ar fi blocat activitatea clubului, am făcut din UTA un club funcțional și frecventabil pentru oricine ar dori să-l preia în aceste zile. Restul datoriilor vor fi preluate de domnul Marțian sau orice alt finanțator. Cât despre cei 38 de mii de euro împrumutați domnului Marțian și pe care aș vrea să mi-i recuperez, aceștia nu vor bloca o posibilă tranzacție”.
Așadar, lucrurile par a se clarifica puțin din acest punct al „ecuației”. Ori Marțian o va prelua în sfârșit pe „Bătrâna Doamnă”, ori clubul va intra în insolvență cu reorganizare. Deocamdată, Catanzariti nu dorește să intre în detalii despre cum va gestiona această procedută totuși complicată și riscantă în cazul în care nu respecți termenele de plată a datoriilor fixate de Instanța de Judecată, ca să nu mai spunem despre componența lotului pentru ediția de campionat ce va începe peste 26 de zile.

Recomandările redacției