Curtea Constituțională a admis contestația formulată de Viorel Cataramă privind respingerea candidaturii prezidențiale. Judecătorii CCR dispun înregistrarea de către BEC a candidaturii și semnului electoral ale lui Cataramă la alegerile din luna noiembrie.

„A admis contestația formulată împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr.10/D din 20 septembrie 2019 și, în consecință, a dispus înregistrarea de către Biroul Electoral Central a candidaturii și a semnului electoral ale domnului Viorel Cataramă la alegerile pentru Președintele României din anul 2019”, se arată într-un comunicat al CCR, remis luni stiripesurse.ro

După ce Biroul Electoral Central a respins candidatura sa la prezidențiale, Cataramă a susținut că a contestat decizia la Curtea Constituțională deoarece este „profund nelegală” și bazată pe aprecieri subiective.

Biroul Electoral Central a decis să respingă înregistrarea candidaturii și a semnului electoral depuse de Viorel Cataramă pentru alegerile prezidențiale. Instituția precizează că peste 94.000 de semnături depuse de Viorel Cataramă au fost anulate, deoarece prezentau elemente de similitudine evidente.

Viorel Cataramă a fost primul politician care și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale, ajungând la sediul BEC miercuri, cu peste 230.000 de semnături.

Pe 12 octombrie este startul oficial al campaniei electorale.

Primul tur al alegerilor prezidențiale se va desfășura pe 10 noiembrie iar al doilea tur pe 24 noiembrie. Conform unei hotărâri de Guvern, românii din străinătate vor putea vota la primul tur al alegerilor prezidenţiale între 8 şi 10 noiembrie, iar la al doilea tur între 22 şi 24 noiembrie.

 

Sursa: pe surse

Recomandările redacției